În tandem cu un vrăjitor

4ab888d

4ab888dMedicul, care a cerut 3,5 mii euro pentru „a elibera” de armată, acţiona în tandem cu o vrăjitoare din regiunea vecină, au comunicat surse ale Direcţiei regionale de miliţie. Atunci când la noi s-a prezentat una dintre femeile amăgite, nu puteam să dăm crezare celor povestite de ea, spune şeful miliţiei regionale, Valeri Zincenko. Domnia sa a relatat că în cei 21 de ani cât lucrează în miliţie nu a mai întâlnit asemenea scheme. S-a stabilit deja că cele două femei lucrau în tandem – una din ele lucra în calitate de medic, cealaltă era vrăjitoare. La aceasta din urmă veneau foarte mulţi clienţi. După ce afla că persoana are un iubit sau un fiu, îi spunea că vede, chipurile, că peste câteva zile el va fi înrolat în armată, iar peste două-trei luni va fi adus acasă în sicriu. O femeie a pierdut chiar cunoştinţa la auzul unor asemenea cuvinte. Oamenii erau gata să facă totul ca aşa ceva să nu se întâmple. În continuare femeia-vrăjitoare le spunea clienţilor că are o cunoştinţă, care lucrează medic şi care ar putea face în aşa fel că fiul (sau iubitul) nu va fi luat în armată. Pentru aşa ceva persoana va trebui să plătească 3,5 mii euro. Acea cunoştinţă s-a dovedit a fi o locuitoare a regiunii Cernăuţi, care a fost reţinută. Cele două femei acţionau atât în regiunea Cernăuţi, cât şi în regiunea Ivano-Frankivsk. Femeia-medic îşi argumenta activitatea prin aceea că are legături serioase şi în regiunea vecină. Numele infractoarelor este păstrat în taină pe parcursul desfăşurării anchetei. Se ştie că mita o lua un medic de la un spital raional, care deţinea şi funcţia de medic-şef al unuia din sanatoriile de pe teritoriul regiunii Cernăuţi. În afară de aceasta, femeia este şi deputat în Consiliul Raional. A fost intentat un dosar penal. Cele două doamne riscă cu privare de libertate pe o perioadă de la cinci până la zece ani. În prezent este verificată posibila legătură a lor cu lucrătorii comisariatelor militare din ţinut.

Добавить комментарий