Pacea este una dintre cele mai mari valori sociale şi spirituale. Însă omenirea de-a lungul istoriei sale, de Ia săgeata din cremene şi până Ia racheta cu încărcătură nucleară, nu s-a învăţat să preţuiască starea de linişte şi bună înţelegere între popoare, n-a pătruns până la capăt în esenţa cuvintelor Mântuitorului: „Pace vouă!”.
Pace în casă, o suflare uşoară de vânt ce scutură petalele florilor din livezi sau învăluie spicele de grâu pârguite, un cer senin deasupra patriei îşi doreşte fiecare şi lasă aceasta ca un testament urmaşilor. De 72 de ani oamenii noştri trăiesc cu gândul că asaltul Berlinului, capitularea Japoniei au fost episoade cu care s-a încheiat cel de-al Doilea şi ultimul război mondial. Aşa credeau şi locuitorii satului Marşinţi până ce tineri de-ai lor n-au fost duşi la un război străin în Afganistan, iar acum — la războiul hibrid din Donbas.
Pe strada centrală a Marşinţiului a fost ridicat un monument în cinstea consătenilor căzuţi pe fronturile celui de-al Doilea război mondial. Este un loc sfânt pentru locuitorii de astăzi ai satului. Printre cei întorşi la vatră din luptele sângeroase şi crunte se numără şi Gheorghe al lui Gavril Popescu. El a fost luat pe front când avea optsprezece ani, a trecut cu lupte prin Mongolia şi China, ajungând la Port-Artur, unde au răsunat ultimele salve ale celei mai straşnice conflagraţii din istoria omenirii. La mijloc de Prier domnul Gheorghe Popescu a împlinit 90 de ani. „Este unicul veteran de război de la noi din sat care e în viaţă, ne spune primarul, domnul Gheorghe Nichitovici. La festivităţile de la 9 mai neapărat îi vom asigura prezenţa la mitingul de doliu din faţa monumentului”.
Marşinţeanul Alexandru Zlei a trecut prin focul războiului din Afganistan şi are o poziţie activă în viaţă, este preşedintele Organizaţiei ostaşilor afgani. Conuce o organizaţie asemănătoare şi consăteanul acestuia, Eduard Pridolob, care a fost în câteva rânduri în cele mai fierbinţi puncte din Donbas. Reprezentanţi a trei generaţii care ştiu nu din auzite despre străşnicia războiului, cunosc şi preţuiesc foarte mult valoarea păcii.
Poporul crede: cocostârcii simt simbolul păcii. La Marşinţi cocostârcii şi-au făcut cuib chiar în vecinătatea monumentului consătenilor căzuţi pe front. În preajma Zilei Victoriei răsună des şi peste tot cântecul în interpretarea vestitei fiice a Marşinţiului, Sofia Rotaru, — „Cocostârc pe casă şi pace pe pământ”. Este un imn al păcii. Iar la Marşinţi o altă Sofie — Roşea va cânta sau va declama o poezie de a sa, consacrată celor ce au apărat şi apără cu arma în mână pacea. Ea scrie:
„Blestemate să fie-n lumea aceasta
Nedreptele războaie pe pământ
Şi ne rugăm la tine milos,
Doamne, Să nu vedem de-acestea noi nicicând”.
Vasile CARLAȘCIUC