China va investi 124 miliarde de dolari pentru noul Drum al Mătăsii

646x404

Preşedintele Chinei Xi Jinping a lansat oficial, în cadrul unui summit internaţional desfăşurat la Beijing, în prezenţa a 29 de şefi de stat şi de guvern, noul Drum al Mătăsii, un proiect gigantic, care ar trebui să se conecteze China cu Europa în materie de comerţ şi geostrategie.

La ceremonia de deschidere, Xi Jinping a declarat că China va investi 250 de miliarde de yuani (124 miliarde de dolari) în proiecte care promovează atât creşterea economică cât şi dezvoltarea durabilă.

„Vom construi o platformă deschisă pentru cooperare, sprijin şi susţinere a unei economii mondiale deschise”, a spus Xi Jinping în discursul său de la ceremonia de deschidere a Forumului. Guvernul chinez va investi zeci de miliarde de dolari ca parte a unui ambiţios plan vizând reconstrucţia porturilor, şoselelor şi reţelelor feroviare.

„Comerţul este motorul important al dezvoltării economice”, a declarat liderul de la Beijing în timpul summit-ului la care participă 29 de  lideri internaţionali. Planul, care urmăreşte să extindă legăturile comerciale între Asia, Africa, Europa şi dincolo de aceste continente, a fost pentru prima oară dezvăluit în 2013.

În discursul său, preşedintele Xi Jinping a asigurat diplomaţi occidentali că planul, descris ca un nou Drum al Mătăsii, nu reprezintă o încercare de a promova influenţa chineză pe plan global.

627x0

Добавить комментарий