E vremea coasei şi brazdele de iarbă, culcate la pământ, înseamnă hotarul între primăvară şi vară. Aroma florilor de câmp se va păstra mult timp în stogurile de fân. E aroma baştinei pe care o simte gospodarul, măsurând cu pasul, de la naştere şi până la dalbe bătrâneţe, ogoarele şi luncile de pe „gura sa de rai”.
Odată cu trecerea anilor, brazdele de iarbă devin mai scurte şi tot mai lungi amintirile pentru mecanizatorul de cândva, Alexei Moldovan, din satul Berestea, raionul Noua Suliţă. Din tinereţe şi până la pensionare a stat la cârma tractorului şi era neîntrecut la semănat. Rândurile ieşeau drepte, densitatea plantelor ca după tehnologie, de se mirau agronomii. Calitatea muncii îi aducea bucurie în suflet şi însuşi mecanizatorului.
De mai mult timp, după ce a dat în primire tractorul, dl Alexei Moldovan estre preocupat de treburile gospodăriei sale: ba e cu sapa în grădină, ba e cu coasa pe imaş. Scurte sau lungi brazdele de iarbă, pe care le aşterne cu coasa sa fermecată, seamănă cu rândurile din cartea vieţii, înţelese numai de el, gospodarul…
Vasile Carlașciuc