Un cetățean al Republicii Moldova este cercetat de polițiștii de frontieră bucovineni pentru că a vrut să intre în Ucraina cu o mașină marcă „BMW”, ce figurează pe lista Interpol ca fiind furată din Franța.
Șoferul transportului a fost reținut la punctul de trecere Criva-Mămăliga. Dacă va fi găsit vinovat, individul riscă de la 3 până la 5 ani de închisoare.