Compania de stat „Căile Ferate din Ucraina” (Ukrzaliznytsya) a anunțat că va introduce în circulație un tren pe ruta Cernăuți-Suceava. Însă din cauza nepotrivirii liniilor de ecartament, cetățenii celor două state vor fi transbordați la punctul internațional de trecere feroviar Vadul Siret — Vicșani, despre aceasta a declarat șeful companiei, Wojciech Balczun, citat de Ukrinform.
În același timp, președintele Consiliului Regional Cernăuţi, Ivan Muntean şi şeful Administraţiei Regionale Cernăuţi Oleksandr Fişciuk, în urma unei întrevederi cu preşedintele Consiliului Judeţean Suceava Gheorghe Flutur, au discutat despre soluționarea acestei probleme.
În cadrul întâlnirii oficialii ucraineni și români au analizat posibilitatea de transbordare cât mai eficientă a cetățenilor astfel încât durata călătoriei cu trenul de la Cernăuţi la Suceava să nu fie mai mare de două ore, două ore şi jumătate. Oficialii bucovineni sunt de părere că noua rută feroviară va contribui foarte mult la fluidizarea traficului, la confortul celor care doresc să călătorească între Cernăuţi și Suceava şi la creşterea numărului de turiști.