Ucraina a fost şi rămâne o ţară agrară. În concepţia economiştilor aceasta încă nu înseamnă a fi o ţară săracă. În actualele condiţii anume o ţară agrară poate fi şi prosperă, căci în lume se simte lipsa produselor alimentare.
Sătenii noştri au înţeles că drum înapoi spre gospodăriile colective nu există, dar nici nu se prea avântă să se facă fermieri. Datele de statistică atestă că în Ucraina la o mie de locuitori săteşti revin numai 2,5 fermieri. Este vorba de „micii fermieri”, care lucrează până la 100 hectare de terenuri arabile. E prea puţin, dacă luăm în comparaţie cu indicii europeni. În România, bunăoară, la o mie de locuitori revin 326,8 fermieri, în Franţa — 21, în Grecia — 245,9, în Italia — 291,1, în Spania — 582,5, iar cel mai mult în Lituania — 766,9. E firească întrebarea: a secat „neamul fermierilor”?
Nu, n-a secat. Concetăţenii noştri sunt activi din fire. La oraş numărul întreprinzătorilor în calcul la o sută de persoane este de 43,5. Această pătură activă a populaţiei, desigur împreună cu puţinii fermieri, ţine în mişcare economia şi sfera socială. Însă ar fi greşit să credem că oamenii de la ţară manifestă mai puţină iniţiativă decât orăşenii. Acest decalaj de douăzeci de ori a fost creat de factorii speciali de conjunctură, care şi frânează dezvoltarea antreprenoriatului la sat. Este vorba de moratoriul la vinderea terenurilor arabile. Specialiştii afirmă: numai proprietatea privată deplină asupra pământului garantează investiţii şi stimulează realizarea proiectelor de lungă durată, în majoritatea ţărilor aceasta este o prerogativă a fermierilor. Iar indicii citaţi mai sus din unele ţări comunitare sunt rezultatul direct al pieţii funciare libere, care în Ucraina lipseşte.
La noi există arenda terenurilor arabile si în consecinţă „micii fermieri” nu pot concura cu agroholdingurile.
Vasile CARLAȘCIUC