Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Ucrainene, Patriarhul Filare, va vizita mâine, 20 iulie, orașele Cernăuți și Hotin.
Potrivit programului vizitei, Filaret va fi întâmpinat la Hotin în jurul orelor 16.00-17.00 de către reprezentanții clerului eparhial. Acesta va asista la un serviciul divin oficiat la Biserica Sf. Parascheva din Cernăuți, apoi va avea o întrevedere cu reprezentanții administrației puterii de stat din regiune.
La 21 iulie, acesta va întreprinde o vizită în satul Doroșivți, raionul Zastavna unde va participa la o sfântă liturghie dedicată împlinirii a 400 de ani de la prima atestare documentară a localității și a 20 de ani de la înființare bisericii locale.