Multe dintre sărbătorile profesionale, marcate în prezent în Ucraina, își mențin „originea sovietică”. Așa este și Ziua feroviarului, sărbătorită, după vechea tradiție în prima duminică a lunii august. Deși, în ultimul timp s-au întreprins încercări de a o scoate din „calendarul sovietic”, propunându-se 4 noiembrie, ziua când a fost pus în funcțiune primul tren în Ucraina. Noua dată a sărbătorii profesionale a feroviarilor încă nu s-a încetățenit definitiv, fiindcă în calendarele din anul curent ea figurează la 6 august.
– Sărbătorim de două ori, căci feroviarii merită aceasta, a spus mai în glumă, mai în serios, fostul mecanic de locomotivă, domnul Vasile CREŢU din Cernăuți.
Am căzut de acord cu dumnealui, fiindcă munca feroviarilor într-adevăr este grea, iar mecanicii de locomotivă se pensionează cu cinci ani mai devreme.
Un bun cunoscut de-al meu, după ce a văzut cum muncea mecanicul de locomotivă, Vasile Crețu, a declarat: „Dacă în țară ar fi disciplină ca în transportul feroviar, demult am fi atins nivelul de viață ca în Europa”. Feroviarul cu experiență, domnul Vasile Crețu este de acord să-și pună semnătura sub aceste cuvinte.
Visul de a deveni feroviar s-a furișat în sufletul lui Vasile Crețu pe când acesta era copil. Probabil că a fost adus de trenul, care circula cel puțin de două ori pe zi în apropierea casei lui părintești din Ropcea Storojineţului. După absolvirea școlii din sat, Vasile Crețu vine la Cernăuți să se înscrie la Școala tehnico-profesională feroviară. A găsit-o singur, având în mână planul orașului. Locomotiva se afla deja în gara așteptării.
– Din anul 1978 și până în 2012 locul de muncă mi-a fost locomotiva, afirmă cu mândrie domnul Vasile. Am început de la ajutor de mecanic și mi-am încheiat biografia de muncă feroviară în calitate de instructor al brigăzii de mecanici. Am condus și marfare, și trenuri cu pasageri. Mai multă responsabilitate simțeam când la locomotiva mea era conectată garnitura trenului de pasageri, căci porţi răspundere pentru viețile călătorilor.
Domnul Vasile Crețu s-a pensionat când în transportul feroviar a început revoluția accelerării.
– Nu-mi pare rău că am lucrat pe locomotive Diesel și electrice, locomotivele moderne sunt pentru mașiniștii din generațiile tinere și din cele care vor veni. N-am sărit în ultimul vagon al destinului, ci am fost înainte, în locomotivă. Mi-am condus destinul cu mâinile proprii.
Şi-a condus destinul și-l conduce în continuare cu iscusință, deși nu mai este la cârma locomotivei. Împreună cu soția Maria, și dumneaei ropceancă, au crescut şi au educat un fiu și o fiică, au ajuns să se bucure de nepoți și, fiind la pensie, nu are nici un minut liber. Și-a durat o gospodărie minunată la Caliceanca Cernăuţiului și de două ori pe săptă- mână pleacă la Ropcea, unde în casa părintească locuieşte mama Elena, în vârstă de 86 de ani. Urmărind cum trece trenul pe acolo, domnul Vasile Crețu se gândește cu nostalgie, dar şi cu o oarecare mulțumire că trenul vieții sale a avut un itinerar avantajos.
Vasile Carlașciuc