Viceministrul Justiției: În Ucraina sunt circa 60 mii de deținuți

78ba46e0a5a347c91f1a5ccd63a2db24_XL

Sistemul penitenciar din Ucraina trebuie restructurat în mai multe direcții. Despre aceasta a declarat în cadrul unei emisiuni televizate viceministrul Justiției din Ucraina, Denys Cernyșov. „Aș dori să dezmint unele mituri despre sistemul penitenciar din Ucraina și să spun că, de fapt, nu avem prea mulți deținuți.

De exemplu, în penitenciarele din SUA se află mai mult de 2 milioane de deținuți, în timp ce în Ucraina avem peste 60 de mii. În general, sistemul penitenciar ucrainean este prevăzut pentru 120 mii de deținuți”, a spus Denys Cernyșov.

În 2016 în Ucraina a început să fie aplicată reformarea sistemului penitenciar. De regulă, clădirile penitenciarelor sunt foarte vechi și au fost construite la începutul secolului trecut. Multe dintre ele sunt închise din cauză că nu corespund cerințelor de detenție prevăzute de legislație. Începând cu luna martie 2014, Guvernul a încetat să mai aloce bani pentru reparația clădirilor instituțiilor corecționale. În ultima perioadă se vorbește foarte mult despre necesitatea efectuării unui audit a sistemului penitenciar, vânzarea sau închirierea clădirilor și construirea de închisori moderne. În lista penitenciarelor ce urmează să fie restructurate figurează și cel din Cernăuți. Încă în 2015 ministrul Justiției, Pavlo Petrenko, anunțase că închisoarea situată în inima orașului va fi închisă. În locul ei urma să fie înființat un centru cultural-artistic pentru tineret. O idee frumoasă, dar care nici până astăzi nu a fost pusă în practică. Încercări similare au fost făcute în anii 90, apoi în 2013, însă toate aceste inițiative au suferit fiasco total. În orice caz, activiștii pentru drepturile omului, susțin că nu este just să lichidezi izolatoarele și închisorile vechi, până când nu sunt construite altele noi. În țările civilizare închisorile au drept scop reeducarea și reintegrarea în societate a infractorilor. Deținuții au condiții decente de viață, pot practica sportul, lectura, să-și completeze studiile, să învețe o meserie sau limbi străine. Ucraina la acest capitol se situează în topul celor mai primitive țări din lume. Vinovatul își ispășește pedeapsa în condiții inumane, este supus muncilor forțate, umilit și batjocorit. În consecință, majoritatea deținuților în scurt timp după ispășirea pedepsei revin de unde au plecat. Una dintre cele mai umane închisori din lume se află în Norvegia. Ea a fost dată în folosință în 2010 și a reuşit să surprindă mass-media internațională. Este cunoscut faptul că standardele pentru tratamentul deţinuţilor în Norvegia sunt cele mai ridicate din lume, dar realitatea a depăşit cele mai optimiste așteptări. Aici există propriul studiou de înregistrări, cursuri de gătit, şi o clădire separată pentru rudele care vin în vizită. Toate acestea fac ca închisoarea să pară mai mult o pensiune. Gardienii de aici nu poartă arme sau cătuşe, iar pereţii exteriori sunt decoraţi cu cărămizi pentru o impresie cât mai puţin opresantă. Camerele, greu de numit celule (de pildă, nu există gratii la ferestre), amintesc mai degrabă de hotelurile ieftine. Singurul lucru care confirmă că este vorba de o închisoare, sunt pereţii înalți de 6 metri, pe un perimetru de 30 de hectare, dar şi aceştia sunt acoperiţi cu verdeaţă. Cu atât mai surprinzător, cu cât aici îşi ispăşesc pedeapsa nu doar magistrați corupți şi cetăţeni care nu şi-au plătit impozitul, dar şi criminali şi violatori, care cu toţii completează chestionare ce stau la baza planurilor de îmbunătăţire a condiţiilor de detenţie.

Добавить комментарий