New York Times: „Pentru Statele Unite, înarmarea Ucrainei ar putea fi o eroare strategică majoră”

original

Planul administraţiei Trump de a înarma Kievul reprezintă o decizie politică ce ar putea avea consecinţe strategice importante. Statele Unite par a fi gata să intre într-un război cu Moscova – unul pe care nu sunt pregătite să-l câştige, scrie pentru New York Times analistul în conflicte internaţionale Michael Kofman.

Acesta susţine că, în ciuda faptului că înarmarea Kievului pare a fi o victorie politică facilă, ea este o politică falimentară. Ideea de a oferi armatei ucrainene rachete anti-tanc în valoare de 50 milioane de dolari este reminiscentă eforturilor de a pregăti şi înarma opoziţia moderată din Siria. Acest plan s-a sfârşit printr-o înfrângere atunci când Rusia a escaladat susţinerea militară faţă de regimul lui Bashar al-Assad în anul 2015. „Interesele Rusiei în Ucraina sunt mult mai importante, iar superioritatea sa militară este evidentă. În opoziţie, credibilitatea de angajament în această regiune a Statelor Unite este aproape inexistentă”, scrie autorul american. Pentru început, analistul american consideră că nu există nici măcar argumente de ordin practic pentru această politică: în ultimii doi ani, Ucraina nu s-a confruntat cu vreo ofensivă a forţelor susţinute de Kremlin şi nici nu a mai pierdut vreun teritoriu. În plus, acesta pune la îndoială înţelepciunea de a oferi aceste rachete unei armate nereformate, sugerând că ar putea exista alternative de a ajuta, în mod real Ucraina, mult mai eficiente. După cum susţine Ben Hodges, comandantul Forţelor terestre americane din Europa, „înarmarea armatei ucrainene, în special cu rachete Javelin, nu va schimba situaţia strategică într-un mod pozitiv”.Asta pentru că „asimetria de putere dintre cele două ţări este atât de mare, încât niciun analist serios nu crede că nişte rachete anti-tanc ar putea schimba balanţa acestui conflict. Dată fiind natura acestui conflict, există puţine şanse ca Rusia să sufere pierderi semnificative în Ucraina”. În plus, rachetele Javelin sunt o opţiune nepractică – nu doar că sunt extrem de scumpe, dar Ucraina are propriile rachete anti-tanc mult mai ieftine, dar mai ales datorită faptului că foarte rar luptele din acest conflict au avut în prim-plan bătălii între tancuri (şi nici nu există riscul unei ofensive conduse de blindate). În plus, în luptele în care au fost implicate blindate ruseşti, din august 2014 şi februarie 2015, şi în care forţele ucrainene au utilizat propriile rachete anti-tanc – chiar dacă au reuşit să producă pierderi inamicului, acestea nu au avut aproape nici un efect de descurajare asupra Rusiei, „care de la început a urmărit obiective strategice în acest conflict şi nu obţinerea de teritoriu”, susţine Kofman. Pe lângă aceste considerente de natură practică, mult mai importante sunt argumentele de natură strategică, iar tocmai în această privinţă lipsa de viziune a Washingtonului este cu adevărat îngrijorătoare, susţine analistul american, în primul rând pentru că „ar transforma conflictul dintre Rusia şi Ucraina întrun război dintre Statele Unite şi Rusia”. Evident, continuă acesta, „Ucraina poate să viseze la implicarea Washingtonului în acest conflict, dar oficialii americani ar trebui să ţină seama de faptul că obligaţiile lor sunt faţă de interesele naţionale ale Statelor Unite”.

Добавить комментарий