Lipsa locurilor în grădinițe cauzează grave probleme sociale. Fenomenul se manifestă de mai mulți ani la rând în toată ţara. Nici regiunea Cernăuți nu face excepție, de la an la an fiind tot mai dificil să găsești locuri libere. Majoritatea părinților care nu au găsit încă un loc sunt extrem de nemulțumiți pentru că nu au unde să-și lase copilul atunci când pleacă la muncă. Unii părinți afirmă chiar că sunt nevoiți să mituiască directorii de grădinițe, ca să obțină un loc pentru odraslele lor.
În regiunea Cernăuți circa 2.000 de preșcolari așteaptă să fie înscriși la grădinițele supraîncărcate de micuți. Potrivit oficialilor din cadrul Departamentului regional în chestiunile învățământului, în ultima perioadă au fost create 640 de locuri. Până la finele anului curent autoritățile intenționează să deschidă alte 900 de locuri în instituțiile preșcolare.