Evaluarea riscului de incendii în școlile și grădinițele din Cernăuți

onUARtqq7r1e252pEoOM.r695x430

Primarul orașului Cernăuți Oleksii Kaspruk, a anunțat astăzi că operațiunea de evaluare a riscului de incendii în instituțiile de învățământ din orașul Cernăuți a ajuns la final, transmite pogliad.ua. Decizia respectivă a fost luată imediat după producerea tragediei de la Tabăra de odihnă „Victoria” din Odesa, unde trei copii și-au pierdut viața din cauza unui incendiu.

Potrivit edilului, respectarea normelor securității la incendiu a instituțiilor de învățământ din Cernăuți, în comparație cu restul țării sunt satisfăcătoare. Cu toate acestea, unele riscuri există în grădinițele din oraș.

„Multe clădiri, în special clădirile în care își desfășoară activitatea unitățile de învățământ preșcolar, au o vechime de peste 100 de ani. Cele mai importante probleme în acest plan, cu care se confruntă instituțiile respective, sunt ieșirile de urgență și căile de evacuare care sunt prea înguste. Însă serviciile responsabile acordă în mod constant atenție situațiilor de risc”, a precizat primarul.

Cu toate că Primăria orașului Cernăuți nu dispune de fonduri insuficiente, potrivit lui Oleksii Kaspruk în unele unități de învățământ vor fi instalate sisteme de alarmă de incendiu.

Добавить комментарий