„Elevii de etnie română din Ucraina vor putea învăţa în limba română şi după ce va fi aplicată noua lege a învățământului din Ucraina”, a declarat premierul român Mihai Tudose, săptămâna trecută, la Suceviţa, transmite Monitorul de Suceava.
Întrebat care este rezultatul negocierilor dintre ministrul român al Educaţiei, Liviu Pop, cu omologul său de la Kiev, Livia Grinevici, pe tema învăţământului în limbile minorităţilor naţionale, Mihai Tudose a declarat că „la nivel gimnazial 50% (clasele 5-8) din materii se vor preda în limba română, iar postgimnazial, 30% (clasele 9-12). Asta am discutat până la această oră cu omologii din Ucraina”. Premierul a dat de înţeles că negocierile pe această temă nu au fost încă finalizate, astfel că procentele anunţate s-ar putea îmbunătăţi pentru comunitatea românească.
Ziarul Monitorul de Suceava menționează că, în România, aproape 8.000 de copii de etnie ucraineană sunt şcolarizaţi în limba lor maternă în judeţele Suceava, Maramureş, Timiş, Caraş Severin, Satu Mare, Botoşani, Arad şi Tulcea.