Sâmbătă, 7 octombrie, la Cernăuți a avut loc o întâlnire protocolară a Guvernatorului Bucovinei Oleksandr Fișciuk, cu Exelența Sa Marius Janukonis, ambasadorul Lituaniei la Kiev, notează Pogliad.ua.
În cadrul reuniunii au fost abordate subiecte legate de posibilitățile bilaterale, în plan economic, științific și cultural, informează Serviciul de Presă al ARS Cernăuți.
„Suntem deschiși spre construirea unor relații economice în comerțul bilateral care ar duce la promovarea dezvoltării întreprinderilor din regiunea Cernăuți și Lituania, precum și în cooperarea dintre universitățile noastre”, a declarat Olekasndr Fișciuk.
La rândul său diplomatul lituanian a declarat că țara sa consideră că regiunea Cernăuți are un mare potențial de dezvoltare care trebuie susținut și dezvoltat.
„În special, suntem interesați în extinderea cooperării academice cu universitățile bucovinene. Ne propunem să deschidem în cadrul Universității Naționale din Cernăuți un centru Studii Baltice. De asemena Lituania caută oportunități profitabile pentru antreprenorii lituanieni în Ucraina” a spus Marius Janukonis.