Sezonul rece își face deja simțită prezența. Oamenii încep să folosească centrala începând cu luna octombrie până în martie sau aprilie.
Acest moment coincide cu trecerea la ora de iarnă, cu scăderea temperaturilor și, mai ales, cu un cuantum ridicat al facturilor de caldură.
Încălzirea încăperilor reprezintă peste 70% din întreaga energie consumată într-o locuință, așa că nu este de mirare că toată lumea vrea ca energia consumată să fie cât mai mică și, evident, facturile să fie cât mai mici.
Cu ce încălzim locuința
Pentru a avea confort termic în case în perioada de iarnă, specialiştii recomandă ca sistemul să funcţioneze constant. Ca soluţie, prima recomandare este centrala pe gaze dar acest lucru nu este posibil peste tot.
Se pot instala cu succes şi centralele pe lemne, peleţi, pompe de căldură sau caloriferele electrice. Aici trebuie să amintim și panourile solare subvenționate de stat, care pot fi o soluție extrem de eficientă pentru încălzirea locuințelor.
Dacă te întrebi cum să menții căldura la maxim și factura pe minim, iată top 5 metode simple și eficiente.
1. Izolează pereții și renunță la ușile și ferestrele pe care nu le mai folosești
Izolarea termică a unui apartament vechi poate reduce consumul de energie cu până la 50%.
Totodată, potrivit specialiștilor, o tâmplărie bună şi un geam de calitate pot reduce consumul de energie cu până la 30%, asta deoarece pierderile de căldură printr-o fereastră termopan sunt reduse la jumătate.
Așa că nu ezita să îți izolezi termic locuința, iar dacă ai uși sau ferestre pe care nu le mai folosești, poți lua în calcul îndepărtarea lor.
2. Programează centrala să pornească înainte să te trezești
Un truc ușor de pus în aplicare constă în programarea centralei să înceapă să funcționeze cu aproximativ 30 de minute înainte să te trezești.
Centrala va funcționa la o viteză constantă, iar astfel, costurile încălzirii nu vor suferi creșteri dramatice.
În acest caz, cumpărarea unui termostat ambiental programabil este o investiție pe care merită să o faci.
3. Trage draperiile înainte de culcare
Este indicat să folosești draperiile în timpul nopții, pentru că acestea vor acţiona ca un strat izolant, care va menţine căldura în casă. În zilele însorite, însă, lasă ferestrele libere, pentru a permite razelor soarelui să pătrundă în locuință.
4. Perfectioneaza izolatiile
Atunci cand locuinta incepe sa se incalzeasca, 25% din caldura este eliminata prin acoperis. Acest lucru poate fi evitat printr-o izolare de 25 de cm in interiorul podului.
De asemenea, caldura este pierduta si prin pereti. Cu toate ca izolarea acestora poate fi costositoare, pe termen lung, însă, beneficiile vor fi resimtite, mai ales că valoarea facturilor va scadea.
5. Lasă caloriferele libere
Cu toate că este plăcut să ai o sofa aproape de calorifer, trebuie să știi că aceasta poate fi ca un paravan care împiedică încălzirea camerei.
În cazul în care ai o canapea sau un obiect de mobilier în fața caloriferului, află că este momentul să faci câteva schimbări în casă, pentru a lăsa aerul să circule liber, scrie vocea.biz.
6. Folosește panouri radiante
Recomandate în special pentru spațiile mari, panourile radiante sunt o nouă metodă prin care încăperile sunt încălzite fără să mai fie necesară o centrală şi fără să mai consume gaze naturale.
Cu toate că sunt o sursă de încălzire mai ieftină, trebuie să ții cont de faptul că panourile radiante nu încălzesc tavanul sau peretele din spatele lui, existând astfel riscul să se depună igrasie.
likemania.net