În zona desfăşurării Operaţiunii antiteroriste, îndeosebi în direcţia Doneţk, se observă tendinţa înrăutăţirii situaţiei, a declarat într-o conferinţă de presă purtătorul de cuvânt al Administraţiei Prezidenţiale, Andrii Lysenko, citat de Radio Ucraina Internaţional.
„În segmentele-cheie ale frontului, poziţiile noastre sunt supuse tirurilor de artilerie. Inamicul, de asemenea, trage foc şi asupra cartierelor locative din preajma frontului, distrugând infrastructura şi cauzând jertfe în rândurile populaţiei civile”, a subliniat Andrii Lysenko. El a mai accentuat că se menţine tendinţa negativă de extindere a geografiei acţiunilor militare active. Inamicul continuă campania propagandistică de discreditare a forţelor Operaţiunii antiteroriste pentru a-şi masca agresiunea.