Lunea trecută s-a rupt cerul la Cernăuţi. După ploia abundentă însoţită de vânt puternic mai multe străzi s-au transformat în râuri şi mai mulţi şoferi s-au văzut nevoiţi să-şi abandoneze maşinile printre puhoaie. Pentru câteva ore a fost oprită şi circulaţia troleibuzelor.
Străzile Eroii Maidanului, Komarov, Hotinului, Bulevardul Independenţei ş.a. au fost inundate. Canalizările au fost luate prin surprindere şi au cedat, iar apa a intrat în mai multe subsoluri ale caselor. Vântul puternic a doborât mai mulţi copaci. Cârcotaşii spun că autorităţile ar fi ştiut de avizul de vreme rea, dar cantităţile foarte mari de apă căzute într-un timp foarte scurt i-au luat pe neaşteptate. Culmea e că edilii oraşului spun că serviciile de rigoare s-au descurcat de minune cu lichidarea urmărilor intemperiei, iar vinovaţi de situaţie sunt cernăuţenii care aruncă gunoiul la întâmplare, iar acesta a blocat gurile de canalizare, împiedicând scurgerea apelor din străzi şi trotuare.
Furtuna a afectat şi mai multe raioane ale regiunii. În localitatea Migove din raionul Vijniţa ploaia a fost însoţită de vânt puternic şi de căderi de grindină. Mai multe grădini şi livezi au fost inundate şi distruse. Localnicii spun că aşa intemperii n-au mai văzut de circa 10 ani. Din fericire, furtuna a ţinut aproape 20 de minute şi totul a trecut fără victime şi mari pierderi. Chiar dacă centrul satului a fost inundat, la Complexul turistic ”Migove”, situat în apropiere, n-a căzut nici o picătură de ploaie. Au avut de suferit şi un şir de localităţi din raioanele Hliboca, Chiţmani, Putila, unde puhoaiele de apă au invadat casele şi grădinile oamenilor. Brigăzi speciale din cadrul Direcţiei regionale în chestiunile Situaţiilor de Urgenţă depun eforturi pentru înlăturarea consecinţelor furtunii din seara zilei de 15 spre 16 iunie.
Vremea rea a făcut ravagii şi în alte regiuni din vestul ţării. La Jytomyr, Lviv, Ivano-Frankivsk şi Luţk au fost inundate străzi, casele au rămas fără acoperişuri, mai mulţi copaci au fost smulşi din rădăcini, multe zone rămânând fără curent electric din cauza vântului puternic şi ploii abundente. Veste bună vine de la meteorologi, care anunţă că, începând de joi, ploile vor conteni şi vremea va reveni la normal, media temperaturilor maxime va atinge peste 22 grade Celsius.