Tragedie în localitatea Cerepcăuţi, raionul Hliboca, unde un tânăr născut în 1985 s-a înecat în râul Siret.
Potrivit serviciului de presă al Direcţiei regionale în chestiunile Situaţiilor de Urgenţă, trei prieteni, originari din raionul Storojineţ plecaseră la scăldat. Unul dintre ei a intrat în apă şi după ce înotase vreo 10 metri de la mal, curenţii puternici l-au răpus. Prietenii i-au sărit în ajutor, însă încercările de a-l salva pe bărbat nu au avut succes din cauza adâncimii foarte mari a apei. Cadavrul victimei a fost găsit cu ajutorul angajaţilor de la Direcţia Situaţiilor de Urgenţă, iar actualmente medicii legişti stabilesc cauza decesului.
Acesta este al doilea caz de înec în regiune de la începutul anului curent. Odată cu încălzirea vremii, creşte şi numărul persoanelor care aleg să-şi petreacă timpul liber în apropierea cursurilor de apă şi lacurilor din ţinut. Ţinând cont de faptul că, o parte din aceste zone sunt neamenajate, creşte pericolul de înec şi accidente.