Ucraina ocupă locul patru în Europa în clasamentul țărilor cu cel mai ridicat nivel de agresivitate în rândul adolescenților, arată datele Organizației Mondiale a Sănătății. Rusia, Albania și Republica Belarus s-au situat în fruntea clasamentului.
La nivel mondial Ucraina ocupă locul 7 în ceea ce privește constrângerea și intimidarea adolescenților și pe locul 9 după numărul copiilor umiliți de până la 15 ani.
Potrivit datelor 80 la sută dintre elevii ucraineni sunt implicați direct sau indirect în cazurile de bullying (comportament ostil/de excludere și de luare în derâdere a cuiva, de umilire).
Potrivit specialiștilor adolescenții sunt predispuși adoptării unui comportament agresiv, pentru ca trec printr-o perioada dificilă, cu emoții intense și modificări în plan fizic și psihic.