Sfântul Nicolae este sărbătorit la 6 decembrie (stil nou) şi pe 19 decembrie (stil vechi), fiind numit și Făcătorul de minuni. El este unul dintre cei mai populari sfinți ai creștinătății.
Protectorul celor săraci. De numele sfântului sunt legate mai multe poveşti creștine, printre care şi aceea, potrivit căreia acesta ar fi oferit, în secret, diferite bunuri materiale fiicelor unui om sărac, aflate în pericol de a ajunge sclave pentru că nu aveau o zestre suficientă pentru a-şi găsi un soț. Dar Sfântul Nicolae nu este numai protectorul celor săraci, ci şi al copiilor, al marinarilor şi al victimelor judecăților nedrepte, fiind venerat în întreaga lume.
În tradițiile românești, Sfântul Nicolae apare pe un cal alb, aluzie la zăpada care cade în luna decembrie; păzește soarele, care încearcă să se refugieze pe lângă el spre tărâmurile de miazănoapte pentru a lasă lumea fără lumină şi căldură; stăpânește apele, fiind patron al corăbierilor pe care îi scapă de la înec; apară soldații în război, motiv pentru care aceștia îl invocă în timpul luptelor; ajută văduvele, orfanii şi fetele sărace care vor să se mărite.
Copiii primesc dulciuri în ghetuțe şi sub brad. Sfântul Nicolae vine şi le încarcă copiilor ghetuţele sau bradul cu dulciuri, jucării sau daruri, dar unii găsesc şi câte o nuielușă. În unele zone, copiii îi lasă moșului apă şi morcovi pentru calul său. În colindele românești, cântate în plină iarnă, se vorbește despre florile dalbe, flori de măr.Asta pentru că bătrânii cunoșteau că acea nuieluşă a Sfântului Nicolae trebuie să fie de măr, iar dacă aceasta, pusă în apă, va înflori până la Nașterea Domnului, înseamnă că sfântul a mijlocit pentru iertarea celui care a fost lovit cu nuieluşa.
Sfântul Nicolae a știut, însă, ca după mustrare se cere mângâiere. Astfel, el a făcut multe daruri săracilor, i-a liniștit pe cei întristați şi a vindecat, cu putere de la Dumnezeu, pe cei bolnavi.
Vă urăm Sărbători fericite!