Aproximativ 1.500 de cetăţeni străini au fost declaraţi persona non grata în Ucraina

1456591708_korzh-otkazano

Ucraina a emis aproximativ 1.500 de interdicţii de intrare în ţară pentru cetățenii străini care au vizitat peninsula Crimeea. Potrivit Serviciului Frontierei de Stat al Ucrainei, peste 100 dintre aceste persoane interzise pe teritoriul statului ucrainean sunt artiști și figuri culturale, transmite pravda.com.ua citată de rador.

Potrivit instituţiei menţionate, în cursul anului 2017 au fost iniţiate aproximativ 2,3 mii de procese administrative pentru încălcarea articolului 204-2 din Codul Ucrainei privind contravențiile administrative, care se referă la accesul în teritoriile temporar ocupate.

„De la începutul acestui an, au identificate deja peste 30 de astfel de cazuri.  Una dintre aceste persoane care a încălcat legea este un cetățean al Federației Ruse care, pe 12 ianuarie, a fost oprit pe aeroportul din Kiev, când intenţiona să ajungă în Ucraina cu un zbor de la Minsk. În timpul controlului de frontieră, s-a constatat că această persoană a vizitat în mod ilegal teritoriul ocupat al Crimeei. Prin urmare, acest cetățean rus, o femeie, a fost interzisă în Ucraina pentru o perioadă de trei ani” – explică Serviciul Frontierei de Stat al Ucrainei.

Добавить комментарий