O comisie a Comitetului International Olimpic, cu misiunea de a selectiona sportivii rusi curati pentru JO 2018 de la PyeongChang, a eliminat provizoriu un numar de 111 sportivi din lista de 500 propusa de Comitetul olimpic rus, relateaza AFP citată de agerpres.ro.
De asemenea, un numar de 51 antrenori si 10 cadre medicale din Rusia au primit interdictie pentru JO de iarna 2018, din partea comisiei conduse de Valerie Fourneyron, ex-ministru francez al sporturilor.
Comisia CIO a precizat ca sportivii ramasi pe lista trebuie sa indeplineasca alte conditii prealabile, precum noi teste antidoping si reanalizarea esantioanelor pastrate de la alte competitii. Sportivii care vor indeplini conditiile impuse de CIO pot primi o invitatie de participare la JO 2018, dar CIO nu poate preciza inca numarul acestora inainte de 27 ianuarie, cand la PyeongChang va avea loc o reuniune pentru inregistrarea delegatiilor.
Peste 80% din sportivii propusi de Comitetul olimpic rus nu au concurat la JO 2014 de la Soci. Alti 39 sportivi rusi, suspendati pe viata, au facut apel la TAS si asteapta audierea lor programata pentru saptamana viitoare la Geneva.
Rusia a fost suspendata de la Jocurile Olimpice de iarna 2018 de catre Comitetul International Olimpic (CIO) pentru dopaj institutionalizat, dar unii dintre sportivii sai vor fi autorizati sa participe la competitia organizata la PyeongChang (Coreea de Sud) sub drapelul olimpic si in conditii stricte.