Data de 27 ianuarie marchează în fiecare an Ziua Internaţională a Memoriei Victimelor Holocaustului.
Cu ceastă ocazie, vineri, 26 ianuarie, cu o zi anterior datei care marchează acest eveniment trist din istoria poporului evreu, un miting recviem dedicat Zilei Naționale de Comemorare a Victimelor Holocaustului a avut loc în incinta Fundației „Hesed Shushana” din Cernăuți.
Alegerea datei de comemorare a Holocaustului este legată de eliberarea lagărului de la Auschwitz-Birkenau din Polonia de către trupele sovietice, în după-amiază zilei de 27 ianuarie 1945.
În Ziua Internaţională de Comemorare a Holocaustului se aduc aduc omagii, se aprind lumânări şi au loc marşuri ale durerii în memoria victimelor Holocaustului.
Nu este cunoscut numărul exact al evreilor uciși în Holocaust. Cifra cea mai frecventă este cea de șase milioane.
Totodată trebuie de precizat că o contribuție însemnată la salvarea evreilor bucovineni a avut-o primarul orașului Cernăuți, avocatul Traian Popovici. Acesta a reușit să salveze 20.000 de evrei de la deportarea în Transnistria.
Foto: Agenția ACC