ONU: Conflictul din estul Ucrainei, unul dintre cele mai sângeroase din Europa ultimilor 70 de ani

flickr_com_kreker_1_650x410

Conflictul din estul Ucrainei este printre cele mai grave de după cel de-Al Doilea Război Mondial, din punctul de vedere al numărului de victime, potrivit unui raport publicat joi de Biroul ONU pentru Coordonarea Afacerilor Umanitare, notează Ziarul Financiar.

„Conflictul în curs de desfăşurare din estul Ucrainei este unul dintre cele mai grave din Europa de la cel de-Al Doilea Război Mondial. Ca urmare, numărul victimelor continuă să crească. În decembrie 2017, Înaltul Comisariat al Naţiunilor Unite pentru Drepturile Omului (OHCHR) a înregistrat 39 de victime civile în urma conflictului (7 morţi şi 32 răniţi). Este vorba despre o creştere cu 56% faţă de luna noiembrie, când au fost ucişi 5 civili şi răniţi alţi 20. Numărul de victime în rândul civililor în luna decembrie este de asemenea cel mai ridicat din august 2017, când au fost ucise sau rănite 42 de persoane. Bombardamentele, incendiile, minele antipersonal, capcanele sau resturile explozive de război rămân principalele cauze ale deceselor în rândul civililor”, se arată în raportul ONU.

Raportul mai precizează că „anul 2017 a fost unul dintre cei mai dezastruoşi în privinţa victimelor în rândul civililor”: 105 persoane au fost ucise şi alte 486 au fost rănite.

Biroul ONU pentru Coordonarea Afacerilor Umanitare şi-a manifestat îngrijorarea faţă de siguranţa şi bunăstarea copiilor din Donbas, precum şi pentru asigurarea hranei.

„Comisia pentru Educaţie raportează că, în 2017, 42 de unităţi de învăţământ au fost afectate de ambele părţi ale „liniei de contact” de conflictul aflat în desfăşurare. Comisia reiterează faptul că nu există o singură lună fără ca o şcoală să fie avariată sau ca accesul la educaţie să fie afectat. Fie ca urmare a unor daune provocate de conflicr, fie prin închiderea temporară, accesul la educaţie a fost restricţionat pentru cel puţin 6.500 de copii. Impactul conflictului din estul Ucrainei este grav, iar 1,2 milioane de persoane se confruntă cu probleme privind hrana în cele două regiuni estice”, potrivit raportului citat.

Pentru anul 2018, ONU a alocat 187 de milioane de dolari pentru ajutorarea şi protejarea a peste 2,3 milioane de persoane vulnerabile din estul Ucrainei.

Добавить комментарий