Inspecţia fiscală de stat în oraşul Cernăuţi îi avertizează pe locuitori că în oraş s-au activizat din nou „hoţii”, care se prezintă drept adjuncţi ai şefului Inspecţiei fiscale şi le propun, în schimbul unei recompense, să soluţioneze problema controalelor. Antreprenorilor li se comunică despre un oarecare control grandios din Kiev, pentru care şi e nevoie de bani. Aceştia le lasă oamenilor şi un număr de telefon mobil, la care, chipurile, îi pot contacta pe şefii fiscului. Inspecţia fiscală de stat în oraşul Cernăuţi se adresează cetăţenilor cu rugămintea să comunice imediat despre cazurile de acest fel sau despre alte acţiuni nelegale la telefoanele Secţiei de securitate internă a Direcţiei principale a Serviciului Fiscal de Stat a Ucrainei în regiunea Cernăuţi la numărul de telefon 54-56-17. Amintim că pentru astfel de acţiuni nelegale este prevăzută răspunderea în conformitate cu legislaţia în vigoare.