Serbia nu va recunoaște independența Kosovo în schimbul aderării la Uniunea Europeană, a declarat vineri președintele sârb Aleksandar Vucic (foto), după ce ministrul de externe german Sigmar Gabriel a declarat miercuri la Pristina că „acceptarea independenței Kosovo” de către sârbi este o condiție a aderării la UE.
Președintele Serbiei a declarat că orice decizie privind Kosovo trebuie luată prin vot de cetățenii sârbi.
„Populația va decide, dacă credeți că poate obține o majoritate, eu nu sunt prea sigur”, a declarat Vucic într-un interviu citat de Agerpres.
Miercuri, la o conferință de presă comună cu premierul kosovar, Ramush Haradinaj, ministrul de externe german Sigmar Gabriel a declarat că „acceptarea independenței Kosovo” este o condiție care trebuie îndeplinită de Serbia, dacă „dorește să se îndrepte către Uniunea Europeană”.
Ministrul de externe german a adăugat că țara sa va ajuta Kosovo să obțină recunoașterea independenței și din partea celor cinci state membre ale UE care încă nu au recunoscut această independență autoproclamată de kosovari în anul 2008, respectiv România, Spania, Grecia, Cipru și Slovacia.
Până în prezent, independența Kosovo a fost recunoscută de 115 de state.