Șeful companiei „Roshen” a explicat cooperarea comercială cu regiunea transnistreană

2120417

Reprezentanții companiei „Roshen” au reacționat la investigația publicată de „Rise Moldova” în care se arată că deși autoritățile de la Kiev condamnă separatismul, președintele Petro Poroșenko, fondator al acestei firme, face afaceri cu compania „Sheriff” din regiunea transnistreană.

Corporația ucraineană „Roshen”, companie specializată în produse de cofetărie, înfiinţată de preşedintele Petro Poroșenko, are relaţii comerciale cu regiunea separatistă Transnistria, mai exact cu societatea locală „Sheriff”, în pofida faptului că acest teritoriu al Republicii Moldova are un statut disputat, scrie „Ukrainska Pravda”.

Ziarul comentează, astfel, o investigaţie publicată de RISE Moldova privind modul în care, în pofida restricțiilor oficiale ale Kievului referitoare la comerțul cu zonele ocupate din Donbas și cu peninsula Crimeea, Ucraina câștigă bani din exporturi către Transnistria. Printre cei mai mari exportatori de mărfuri către această regiune separatistă se numără filialele ucrainene ale companiilor Coca-Cola şi Nestle, precum și corporaţia prezidențială „Roshen”, principalul partener de afaceri al acestora fiind societatea transnistreană „Sheriff”, care aparţine oligarhului Victor Guşan.

Președintele „Roshen”, Viaceslav Moskalevski, a confirmat pentru Radio Svoboda că societatea pe care o conduce are relaţii comerciale cu firma transnistreană „Sheriff”, însă a subliniat că, în cadrul acestei cooperări, partea transnistreană este abordată în calitate de societate rezidentă a Republicii Moldova.

„De fapt, noi trimitem aceste mărfuri în Moldova și, prin urmare, la Tiraspol. Eu nu sunt singurul cu astfel de relaţii comerciale. Această practică există de circa 20 de ani” — a explicat președintele corporației ucrainene „Roshen». Viaceslav Moskalevski a asigurat că această afacere este „transparentă» şi a menţionat că „deţine toate declarațiile vamale». În plus, comentând faptul că mărfurile sunt expediate direct în Transnistria, fără a mai fi supuse unui control din partea autorităţilor Chişinăului, preşedintele „Roshen” a explicat că „situația este de așa natură încât la frontiera Moldovei cu Ucraina, în zona Transnistriei, nu există grăniceri moldoveni aparținând Chişinăului”.

„Prin urmare, aceasta este o chestiune care ține de Ministerul Afacerilor Externe al Republicii Moldova și de Ministerul Afacerilor Externe al Ucrainei» — a adăugat Moskalevski.

Într-un articol intitulat „Relaţiile de afaceri Poroşenko-Sheriff”, jurnaliştii de investigaţie de la RISE Moldova scriu că, „în timp ce președintele de la Kiev condamnă regimurile separatiste din estul Ucrainei și interzice orice relații economice cu regiunile Donețk, Luhansk și cu peninsula Crimeea, compania sa are o strânsă cooperare comercială cu societatea Sheriff din Tiraspol — cel mai mare importator de produse în regiunea separatistă din estul Republicii Moldova».

Potrivit RISE Moldova, începând cu anul 2014 și până la jumătatea lui 2017, compania ucraineană „Roshen” a vândut societăţii transnistrene „Sheriff» mărfuri în valoare totală de circa 3 milioane de dolari, relațiile comerciale dintre compania lui Poroșenko și societatea „Sheriff» fiind confirmate de date publicate şi în registrul vamal ucrainean. De asemenea, jurnaliştii de la Chişinău susţin că, de la începutul anului 2014, timp de trei ani și jumătate, aproximativ 300 de companii ucrainene au avut un rulaj de peste 100 milioane de dolari numai din comerțul cu societatea transnistreană „Sheriff».

Sursa: Rador

Добавить комментарий