Ucraineana, obligatorie în toate domeniile de activitate

ukrmova

Rada Supremă va examina în viitorul apropiat proiectul de lege „Cu privire la limba de stat” care prevede utilizarea exclusivă a limbii ucrainene în toate sferele de activitate. Reprezentantul partidului pro-guvernamental „Frontul Popular” a anunțat despre necesitatea adoptării în următoarele două săptămâni a legii „Cu privire la limba de stat”, care va reduce semnificativ drepturile la utilizarea limbii materne pentru minoritățile naționale. Dacă această lege va fi adoptată, utilizarea limbii ucrainene va fi obligatorie în toate domeniile de activitate – de la teatre la presa scrisă și online. În plus, inspectorii de limbă vor încerca să-i identifice pe acei care „ignoră limba de stat”. Persoanele vinovate de săvârșirea unor astfel de infracțiuni riscă chiar și pedepse de până la trei ani de privare a libertății. Dacă legea respectivă va fi adoptată, orice discuții privind integrarea europeană a Ucrainei pot fi date uitării. Legea încalcă prevederile Cartei Europene a Limbilor Minoritare și Regionale, semnată și de Ucraina, ale cărei principale obiective constau în oferirea de protecţie pentru limbile regionale şi ale minorităţilor naţionale tradiţionale. În consecință, relațiile Ucrainei cu țările vecine vor fi din nou puternic afectate.

Добавить комментарий