Igor Dodon spune că „există riscul ca duşmanul numărul unu al Republicii Moldova să fie românii”. Afirmația a fost făcută într-un inteviu pentru Radio Europa Liberă, în care președintele moldovean a vorbit despre mişcarea unionistă de la Chişinău.
„Cred că pericolul numărul unu acum pentru Republica Moldova este tot ce fac unioniştii. Şi nu întâmplător sute de oameni mi se adresează Domnule Dodon, faceţi ceva, scoateţi-ne în stradă. Un mesaj către colegii noştri din România care susţin astfel de iniţiative (n.a. – mişcarea unionistă): Eu vreau ca ei să conştientizeze că prin susţinerea unor astfel de acţiuni există riscul major ca duşmanul numărul unu al Republicii Moldova, al moldovenilor să fie românii. Eu acum nu glumesc. Prin ceea ce fac ei… De ce se vâră peste noi? La noi peste 70% sunt împotrivă (n.a. – Unirii) şi o să apară o ură asupra tot ce este românesc”, a spus Dodon într-un interviu pentru Radio Europa Liberă, citat de Mediafax.
Președintele moldovean a mai spus că Bucureștiul susține „tacit” unionismul, iar acest lucru ar putea face ca e ca relaţiile dintre Republica Moldova şi România să ajungă precum cele dintre Ucraina şi Rusia.
„Situaţia s-a pierdut de sub control şi consecinţele pot fi foarte grave. Unioniştii sunt mai răi decât separatiştii. Separatiştii încearcă să divizeze o parte din ţară, iar unioniştii vor să o divizeze cu totul”, a declarat preşedintele moldovean.
În Republica Moldova, peste 100 de localități au semnat declarația simbolică de unire cu România. Printre acestea, și satul natal al lui Igor Dodon. La începutul lunii februarie, Igor Dodon declara ca “unirea Republicii Moldova cu România înseamnă război civil”.