Cabinetul de Miniștri de la Kiev a denunţat unilateral Programul de cooperare economică dintre Ucraina şi Rusia.
Potrivit unui anunţ, făcut miercuri, de către premierul Volodymir Groisman, Cabinetul de Miniștri a denunţat Programul de cooperare economică dintre Ucraina şi Federaţia Rusia pentru perioada 2011-2020. Șeful Guvernului a precizat că Ministerul Afacerilor Externe de la Kiev urmează să notifice în acest sens Guvernul de la Moscova, scrie Rador.
Programul de cooperare economică între Ucraina şi Federaţia Rusă a fost semnat la 7 iunie 2011, de către premierii ucrainean şi rus de la acea vreme, Mikola Azarov şi Vladimir Putin, şi reflecta o viziune complexă convenită de cele două ţări asupra perspectivelor cooperării în domeniul economic pe termen lung în calitate de state partenere cu drepturi independente egale. Programul conţinea obiectivele și mijloacele dezvoltării acestei cooperări economice ruso-ucrainene, principalele direcții în acest sens, sectoarele prioritare și rezultatele scontate.