Tradiții și obiceiuri de Sfântul Nicolae

Sfantul-Nicolae-viata

Sfantul-Nicolae-viataSfântul Nicolae, sărbătorit pe 6 decembrie (stil nou), şi la 19 decembrie (stil vechi) supranumit “Făcătorul de minuni”, ocrotitorul celor săraci, este unul dintre cei mai populari sfinţi ai creştinătăţii, numele lui fiind legat de dărnicie şi compasiune, dar şi de cadourile sau “nuieluşa” pe care le pune în ghetuţele copiilor în ajun.
Arhiepiscopul din Mira, cinstit de toată creştinătatea, Sfântul Nicolae apare ca o figură proeminentă, fiind ocrotitorul marinarilor, pescarilor, farmaciştilor, parfumerilor, dogarilor, copiilor, fetelor care urmează să se căsătorească, şcolarilor, avocaţilor şi al celor care suferă nedreptăţit la judecată. Pentru dreaptă credinţă a fost prins şi întemniţat împreună cu alţi creştini, primind de la Dumnezeu darul facerii de minuni.
Sfântul Nicolae a făcut minuni chiar din timpul vieţii sale. În timpul călătoriei spre Ţara Sfântă, o furtună puternică i-a speriat pe cei din corabie, dar Sf. Nicolae i-a îndemnat pe toţi să se roage lui Dumnezeu şi furtuna s-a oprit. Tot atunci, Sfântul Nicolae a înviat un tânăr corăbier care căzuse de pe catarg şi se înecase. De asemenea, în Ale­xan­dria, Sfântul Nicolae a vindecat mulţi bolnavi. El a salvat cetatea Mira, de foamete, arătându-se în vis unui negustor italian pe care l-a îndemnat să vină să-şi vândă grâul acolo.
Se știe că sărbătoarea Sfântului Nicolae că este una dintre cele mai îndrăgite sărbători ale iernii.
Moș Nicolae este aș­teptat cu nerăbdare de către copii, care au datoria ca în seara de ajun să-și curățe și să-și pregătească ghetuțele, pentru ca moșul Nicolae să le poată umple cu daruri. Există însă și posibilitatea ca moșul să nu fie întotdeauna darnic, dacă copii nu au fost cuminți în decursul anului, le poate aduce astfel o nuielușă.
Totodată, știm despre Sfântul Nicolae că e milostiv față de săraci, ajută văduvele, orfanii și dăruiește bani tuturor oropsiților. Sfântul Nico­lae este, de asemenea, protector al copiilor, fiind primul moș darnic care le face acestora cadouri odată cu venirea iernii.
Totodată, în noaptea de Sfântul Nicolae, tra­dițiile românești vor­besc și despre ritualuri ma­gice, farmece și prognos­ticuri meteorologice.
Astfel, se vor pune crenguțe de pomi fructiferi în apă, pentru a înflori până la Anul Nou, ocazie cu care se va afla rodul livezilor din anul ce urmează.
Se spune în tradiția românească că iarna începe la Sfântul Ni­co­lae, când, acesta trebuie să-și scuture braba cea albă, cu alte cuvinte, trebuie nea­părat să ningă. Dacă, totuși, se întâmplă că nu ninge de Sfântul Nicolae, atunci se zice că el ar fi întinerit.

Добавить комментарий