Un vlogger basarabean critică tradițiile de Blajini

paste

În acest an, creștinii vor merge la cimitire pentru a comemora pe cei morți pe 15 și 16 aprilie, când biserica ortodoxă prăznuiește Paștele Blajinilor. Schimbul de pomene între rude displace mai multor enoriași, care critică această tradiție înrădăcinată la românii bucovineni și basarabeni.

Cunoscutul vlogger de pe Facebook, Ion Andronache, a venit cu o reacție în acest sens. El are impresia că Paștele Blajinilor în practica creștinilor ortodocși devine mai important decât Paștele – învierea lui Hristos!, notează telegraph.md.

„Este evenimentul care îmi displace cel mai mult din cauza mai multor practici urâte. La cimitir vin sute și mii de oameni cu pungile pline de pomene – ștergare, veselă, mâncare – și se începe schimbul de pomene între rude și prieteni, între cei care la fel au venit să dea pomene. Ai plecat la cimitir cu un set de veselă și te întorci de la cimitir cu altă veselă. Un formalism de nedescris, departe de duhul Evangheliei, de practica bisericii primelor secole, de scrierile sfinților părinți”, spune Ion Andronache.

Tânărul teolog mai afirmă că dacă vreți să faceți pomană, pentru aceasta nu este neapărat nevoie de cimitir. Ajutați pe cei nevoiași, și nu obligatoriu veselă și ștergare, poate cineva are nevoie de medicamente, de încălțăminte sau de achitarea serviciilor comunale, cineva are nevoie să fie plimbat în scaunul său rulant, etc.

Добавить комментарий