23 aprilie — Ziua internațională a Cărții și a Drepturilor de autor

cadou_cover

Pe 23 aprilie, în peste o sută de țări din întreaga lume, se sărbătorește Ziua Internațională a Cărții și a Drepturilor de autor. Este o zi în care se celebrează cartea și cititul precum și întregul univers al cărții, care include autorii, editorii, ilustratorii, librarii și bibliotecarii.

23 aprilie a fost desemnată de UNESCO ca zi internațională a cărții în 1995, în cadrul Conferinței generale de la Paris, dar alegerea ei nu a fost întâmplătoare, pentru că această zi are multiple semnificații în istoria literaturii universale. 23 aprilie este ziua în care s-a născut și a murit William Shakespeare (1564-1616), ziua în care se presupune că a trecut în neființă Miguel de Cervantes (1616), ziua în care au murit scriitorul peruvian de origine spaniolă și incașă, Inca Garcilaso de la Vega (1616) și poeții englezi William Wordsworth (1850) și Rupert Brooke (1915).

Ziua Cărții a fost sărbătorită pentru prima dată în 1996 în Spania, unde, încă din 1923, la 23 aprilie erau comemorați Miguel de Cervantes, scriitorul emblematic al culturii spaniole, a cărui operă, Don Quijote de la Mancha, este una din cărțile cele mai citite în întreaga lume, de la apariția sa (1615), până în zilele noastre, William Shakespeare și Inca Garcilaso de la Vega.

23 aprilie reprezintă totodată în calendarul creștin sărbătoarea Sfântului Gheorghe. În Spania ziua de Sant Jordi este asociată cu Festivalul Trandafirilor din Barcelona, de veche tradiție, ocazie cu care bărbații dăruiau femeilor un trandafir roșu, primind în schimb o carte (de multe ori, Don Quijote).

Добавить комментарий