La 24 ianuarie 1866 se împlinesc 150 de ani de la moartea lui Aron Pumnul
L-au petrecut în ultimul său drum românii recunoscători, elevi, funcţionari, preoţi etc. în frunte cu episcopul Eugenie Hacman, transformând înmormântarea lui într-o manifestare de mare simpatie. În „Foaia Societăţii pentru Literatura şi Cultura Română în Bucovina” au fost publicate cuvântările funebre ale lui Alecu Hurmuzaki, Mihai Călinescu, Al. Leşca şi discursul lui Eudoxiu Hurmuzaki, rostit în 29 februarie 1866, în Dieta Bucovinei. Societatea pentru Literatura şi Cultura Română în Bucovina a hotărât să creeze Fundăciunea Pumnuleană, pentru colectarea de fonduri pentru ridicarea unui monument pe mormântul lui Aron Pumnul şi pentru sprijinirea elevilor care doreau să-şi continue studiile. Aceeaşi Societate a editat în 1889 cartea lui Gheorghe Sbiera A. Pumnul, voci asupra vieţii şi însemnătăţii lui (392 de pagini. Cartea este importantă şi prin faptul că include documente referitoare la înfiinţarea Catedrei de Literatura Română la Liceul German din Cernăuţi (Ober Gymnasium). Menţionăm că această catedră nu are nimic comun cu istoria Catedrei de Filologie Română şi Clasică de astăzi, după cum greşit este scris în unele lucrări, în care se afirmă că Aron Pumnul a lucrat la Catedra universităţii cernăuţene. Precizăm că Universitatea a fost inaugurată de abia în 1875, când Aron Pumnul nu mai era în viaţă şi, deci, nu putea fi profesor aici. Nici Mihai Eminescu nu a fost absolventul catedrei universităţii cernăuţene, după cum se scrie în aceeaşi lucrare.
S-a născut Aron Pumnul la 27 noiembrie 1818 în satul Cuciulata de lângă Făgăraş, într-o familie de oameni cu posibilităţi materiale limitate. Studiază la Liceul romano-catolic din Odorheiul Secuiesc, mai târziu se înscrie la Gimnaziul din Blaj de unde se transferă la Liceul Piariştilor din Cluj, unde urmează cursul de filozofie. În 1843 este numit profesor de filozofie la Blaj. Este participant la Revoluţia de la 1848. Fiind urmărit de autorităţi, reuşeşte să se refugieze, alături de alţi revoluţionari din Ţara Românească şi Moldova, la Cernăuţi.
Câtă nedreptate şi câtă lipsă de respect faţă de înaintaşii noştri pentru truda şi studiile lor, talentul care a fost în timp un factor hotărâtor pentru istoria şi cultura bucovineană. Se evocă de obicei doar epoca, cu tot alaiul de neajunsuri şi frământări, în contextul căreia îi amintim în treacăt, chiar şi pe cei mai merituoşi dintre ei, şi numai unii sunt studiaţi în amănunt.
Activitatea lui Aron Pumnul a fost discutată încă în timpul vieţii şi imediat după moartea sa, însă opera dedicată cultivării sentimentului românesc în Bucovina s-a uitat destul de repede. „Trebuie să constatăm, scria istoricul literar Constantin Loghin în cartea Aron Pumnul – Mihai Eminescu, că memoria lui Aron Pumnul a fost salvată de completă uitare de elevul său Mihai Eminescu, că marele dascăl bucovinean a continuat să trăiască prin marele său elev. Se poate spune că, dacă n-ar fi fost Eminescu elevul lui Aron Pumnul, n-ar fi cel din urmă, n-ar fi fost azi decât un simplu nume fără nici o rezonanţă”. Ca şi contemporanii săi din Şcoala Ardeleană, Aron Pumnul „a fost victima unei utopii”. Ca mare patriot, amintirea lui a fost ştearsă în memoria şcolarilor de astăzi.
În dezbaterile ce au loc în legătură cu organizarea Muzeului Mihai Eminescu în casa lui Aron Pumnul încă nu se discută punctual şi despre reprezentarea în acest muzeu a profesorului care a dat un impuls nou culturii, „o nouă direcţie de dezvoltare”. Să amintim doar că fiind ardelean a trecut prin marile şcoli de la Blaj, Cluj şi Viena. S-a pronunţat vehement împotriva „buchiilor chirilice” afirmând că limba română scrisă cu „buchiile chirilice nu se poate mişca”, acestea „ferecându-i sufletul”. El consideră că buchiile chirilice nu sunt o haină potrivită pentru limba română.
Opera lui Aron Pumnul trebuie revalorificată, îndeosebi astăzi când ne pregătim să organizăm în casa lui un muzeu care să ne reamintească nu numai de Eminescu, dar şi de dascălul său drag.
Ca profesor Aron Pumnul şi-a inaugurat cursurile de limba română de la Cernăuţi la 28 februarie 1849, unde a profesat 17 ani. El a fost un strălucit dascăl, autor de manuale, promotor al unor concepţii lingvistice referitoare la ortografia şi evoluţia limbii române, publicând importante studii dedicate literaturii române. Când Liceul din Cernăuţi s-a transformat într-un liceu cu 8 clase, Aron Pumnul a fost obligat să ţină un curs de numai 5 ore pe săptămână. „El însă, scrie I. G. Sbiera, a reuşit să propună graiul românesc în toate 8 clase ale noului gimnaziu superior şi să extindă numărul orelor pe săptămână de la 5 obligatorii la 16”.
Când şi-a început activitatea la catedră Aron Pumnul nu a avut la îndemână nici o gramatică a limbii române. El publică în 1864 Gramvatik der rumänischen Sprache fürMittelschulen, editat la Viena.
Aron Pumnul a scris manualele, cunoscute sub numele Lepturare, titlul lor general este: Lepturariu rumînesc cules de”n scriptori rumîni pre”n Comisiunea denumită de cătră naltul Ministeriu all învăţământului aşăzat spre folosinţa învăţăceilor de”n clasa a gimnaziului de sus de Aron Pumnul, profesoriu de limba şi literatura romînă în gimnasiul plinariu de”n Cernăuţi, Viena, la editura cărţilor scolastice între 1862 – 1865 (şi anume 4 tomuri în 6 părţi):
— Tom I, pentru cl. I-a şi a II-a apărut în1862, 272 p.
— Tom II, partea a I-a, pentru cl. a III-a, anul 1863, 202 p.
— Tom II, partea a II-a pt. cl. a IV-a, anul1863, 274 p.
— Tom III, pt. clasa VI-a, anul 1862, 532 p.
— Tom IV, partea I-a, pt cl. VII-a, anul 1864, 416 p.
— Tom IV, partea a II-a, pt. cl. a VIII-a, 324 p.
În total 2020 de pagini.
Toate manualele au apărut la editura cărţilor şcolare din Viena, tipărite în tipografia Curţii şi a statului şi doar ultimele două cărţi au fost tipărite pe cheltuiala Fondului bisericesc greco oriental al Bucovinei.
Alexandrina CERNOV, membru de onoare al Academiei Române