Croitoresele, șoferii și lăcătușii sunt la mare căutare pe piața muncii din regiunea Cernăuți, a declarat la o conferință de presă, Liubov Kojoleanko, directorul Centrului regional de Ocupare a Forței de Muncă. „Croitoresele, șoferii și lăcătușii sunt cele mai solicitate meserii. Patronii sunt gata să plătească salarii lunare de 10 mii de grivne pentru acești angajați.
Cu toate acestea, avem un mare dezechilibru pe piața forței de muncă, deoarece majoritatea celor care vor să lucreze provin din mediul rural, în timp ce ofertele sunt la oraș. Din această cauză foarte multă lume pleacă la muncă peste hotare”, a spus Liubov Kojoleanko. La etapa actuală există 3.700 de posturi vacante, iar salariul mediu oferit de angajatori este de 4.795 grivne, a menționat ea.
Potrivit datelor oficiale ale Serviciului de Statistică din Ucraina, în perioada 2015-2017 au plecat la muncă peste hotare 1 milion 300 mii de cetățeni, adică 4,5% din populație. Cea mai mare parte a emigrat în Polonia, Republica Cehă, Italia, România sau Rusia. Situația din Ucraina denotă faptul că ritmul migrației în masă va continua să crească. Mai mulți experți afirmă că până la sfârșitul anului curent între 500 mii și 1 milion de cetățeni vor părăsi țara în căutarea unui loc de muncă bine plătit. Ella Libanova, directorul Institutului de Demografie și Studii Sociale din Kiev, consideră că în aceste condiții, piața muncii din Ucraina poate fi invadată de asiatici.