Natalia Barbu, născută la Bălţi în anul 1979, se numără printre cele mai cunoscute interprete de muzică uşoară şi pop din Republica Moldova şi România. Natalia Barbu este fiica regretatei interprete de muzică populară, romanțe și de estradă Ana Barbu. În anul 2007 ea a reprezentat Moldova la Eurovision şi s-a clasat pe locul zece. Dar cu un an înainte ea a semnat cu Casa de discuri Cat Music Records din România un contract pe trei ani. Unul dintre cele mai mari succese în România este lansarea single-ului “Îngerul meu”.
Nunta din iunie 2011 cu milionarul român Nicolae Sota (prezent şi în acest an în topul celor mai bogaţi români) a stârnit cele mai furtunoase reacţii vizavi de Natalia Barbu.
În anul 2012 Natalia Barbu începe colaborarea cu producătorul muzical Radu Sârbu şi compozitoarea Ana Sârbu.
În decembrie 2015 Natalia Barbu a fost desemnată drept cea mai sexy femeie din Republica Moldova într-un clasament realizat de revista americană “Esquiere”.