Pe 30 ianuarie, în cadrul extragerilor loteriei Megalot, un cernăuţean a câştigat 3 milioane 325 mii grivne. Proprietarul bonului câştigător a cumpărat biletul la un Lotomarket situat pe strada Vasile Alecsandri din centrul regional. Potrivit conducerii “MSL”, acesta este cel mai mare premiu câştigat în 2016. Câştigătorul a dat preferinţă sistemului repetat pentru care a cheltuit 350 grivne. Dacă ar fi cheltuit încă 9 grivne, el avea şansa de a câştiga Mega jackpot-ul de 6 milioane 650 mii grivne. Anume după acest sistem în 2014 un locuitor al oraşului Berdyciv a câştigat la extragerile acestei loterii 15 milioane grivne.
Aproape că nu este om care să nu fi încercat norocul la o loterie măcar o dată în viaţă. Circulă o mulţime de legende despre cei care au câştigat marele premiu la loto. Dacă ar fi să le credem pe toate, ar însemna că să câştigi la loto nu e chiar un noroc, ci mai degrabă cauza mai multor ghinioane, care-ţi transformă viaţa într-un coşmar. Adevărul e că sunt printre cei mai invidiaţi oameni din lumea asta. Cine câştigă milioane la loterie atrage asupra sa toată invidia semenilor. În mare parte câștigătorii la loto toți par să fie urmăriți de un blestem care nu îi lasă să aibă succes în investițiile făcute. Se spune că banii sunt ochiul dracului, iar ceea ce au făcut câștigătorii la loto cu banii confirmă în mare măsură această vorbă înţeleaptă.