La Kiev a fost creată Asambleea parlamentară Moldova, Georgia, Ucraina

41788029605_18c1ff4f4e_o

Președintele Radei Supreme Andriy Parubiy și omologii săi Irakli Kobakhidze și Andrian Candu au semnat astăzi, la Kiev, documentul de creare a Asambleei parlamentare Ucraina, Georgia și Moldova.

Asambleea va avea un statut consultativ, iar statutul acesteia va fi aprobat într-o reuniune ulterioară.

Această structură inter-parlamentară va servi drept platformă pentru promovarea intereselor cetățenilor celor trei state, precum și pentru cooperare și schimb de experiență pe domenii de interes comun. Cei trei președinți de Parlament au fost unanimi în nevoia de a fi mai sonori pe plan internațional, în special legat de poziția Ucrainei, Moldovei și Georgiei față de provocările actuale comune de securitate, inclusiv securitatea energetică, prezența nesancționată a trupelor străine pe teritoriile ocupate de Federația Rusă în cele trei state, dezinformarea și știrile false.

Luând în calcul aspirațiile comune de aderare la Uniunea Europeană, șefii a celor trei legislative s-au angajat să coopereze pentru buna implementare a reformelor și angajamentelor asumate la obținerea statutului de state asociate UE și să împărtășească bunele practici.

 Prima conferință interparlamentară de nivel înalt Ucraina, Moldova și Georgia a avut loc la 2 martie la Chișinău, când cei trei președinți de Parlamente s-au angajat să-și unească eforturile pentru promovarea unor politici comune de apărare și securitate.

Добавить комментарий