Jucătoarea română de tenis Simona Halep, numărul unu mondial, a câştigat, sâmbătă, primul său titlu de Mare Şlem, după ce a învins-o pe americanca Sloane Stephens în finala de la Roland Garros, cu 3-6, 6-4, 6-1.
Halep (26 ani) a obţinut victoria după două ore şi 3 minute în faţa numărul 10 mondial (25 ani), la a patra sa finală de Mare Şlem, a treia la Roland Garros, după cele din 2014 şi 2017, şi a doua din acest an, prima pierdută în faţa danezei Caroline Wozniacki la Australian Open, scrie Agerpres.
Simona Halep a început destul de crispată meciul şi a fost condusă cu 4-1 în primul set, în care Stephens a făcut un joc excelent, găsind foarte bine unghiurile şi dominând schimburile. Halep a avut o minge de break al 3-5, dar în cele din urmă a cedat primul act cu 3-6.
Halep nu a debutat cu dreptul nici în setul secund, în care Stephens a condus cu 2-0, dar încet-încet românca a intrat în meci, a scăpat de presiunea finalei şi a jucat dezinvolt, a lovit tot mai bine, a deschis unghiurile şi a luat patru ghemuri la rând, conducând cu 4-2. A urmat un mic recul şi Stephens a profitat, egalând, 4-4. Halep a reuşit un break decisiv, apoi a tranşat setul cu 6-4.
În decisiv, Halep a controlat autoritar jocul, s-a desprins la 5-0 şi a încheiat cu un splendid 6-1.