Cele mai neobişnuite indicatoare rutiere. În România şi Ucraina există unele exclusive (FOTO)

indicatoare

Datorită Convenției de la Viena adoptată în anul 1968, cu privire la „Circulaţia rutieră, indicatoarele rutiere și semnale”, în majoritatea țărilor lumii conducătorii de autovehicule sunt în măsură să se deplaseze pe drumurile publice fără teama că se vor alege cu amenzi deja după primii kilometri parcurşi.

Indicatoarele rutiere principale, chiar dacă se deosebesc prin unele nuanţe sau mici detalii, sunt aceleaşi peste tot. Cu toate acestea există şi unele specifice care există exclusiv în anumite ţări.

  • Atenţie, raţe sălbatice!

Conform aceleiași Convenții de la Viena, pe un indicator rutier poate fi reprezentat absolut orice animal care poate apărea brusc pe carosabil și provoca un accident. De exemplu, în Australia și Papua Noua Guinee există indicatoare cu imaginea unui cangur sau urs koala, în Africa sunt răspândite unele cu rinoceri, iar în Gibraltar cu maimuțe.

Unul dintre cele mai neobișnuite, incluse în acestă categorie, este un indicator de avertizare despre posibilitatea apariției pe drum a unor rațe sălbatice.

  • Atenţie, broaşte sălbatice!

Raţele care au crescut mari sunt într-adevăr capabile să aducă unele daune unui autovehicul în cazul unui impact, însă suedezii au mers mai departe. Au creat un semn de avertizare a șoferilor despre posibila trecere a drumului de către broaște!

Zdrobirea amfibiilor cu roţile autovehiculului se sancţionează în statul scandinav, asta pentru că se încearcă ocrotirea unor specii.

  • Atenţie, bufniţe care zboară foarte aproape de sol!

Astfel de indicatoare se pot găsi în mai multe ţări, printre care SUA sau Noua Zeelandă, şi avertizează despre circulaţia printr-o zonă în care o pasăre prădătoare poate intra în contact cu parbrizul maşinii.

Indicatorul rutier este executat pe baza unuia clasic cu un semn de exclamare într-un triunghi cu margini roşii, sub care se mai găseşte un panou adiţional cu mesajul de avertizare.

  • Atenţie, schior!

În ţările scandinave conducătorii auto pot întâlni un astfel de indicator. Acesta le sugerează şoferilor să reducă viteza în zonă pentru că drumul ar putea fi intersectat, inclusiv pe neaşteptate, de schiori!

  • Indicator care interzice autostopul

Autostopul a apărut în primii ani ai naşterii industriei constructoare de maşini, la începutul secolului al XX-lea, dar a devenit un fenomen în masă în anii ’50 în două mari state – SUA și URSS! Și dacă în Statele Unite acesta purta un caracter pur amatoresc, atunci în Uniunea Sovietică a existat chiar o „Uniune” a persoanelor care făceau asta, cu titluri şi premii.

Cu toate acestea, indicatorul de „Interzicere a autostopului” este folosit exclusiv în SUA.

  • Atenţie, vârstnici!

În țările asiatice, în special în Singapore, există un indicator rutier care este admirat. Semnul cu profilurile a doi oameni în vârstă îi avertizează pe șoferi despre posibila apariția pe carosabil a bătrânilor şi mai vorbește despre atitudinea care există în Asia faţă de aceşti oameni. O adevărată manifestare a înțelepciunii orientale, formată de secole!

  • Atenţie, cetăţeni turmentaţi!

Cu inscripţii atât în limba română, cât şi în engleză, acest indicator este exclusiv românesc şi se poate găsi în localitatea Pecica din judeţul Arad. Pe cele mai populate străzi, în preajma barurilor şi cafenelelor, au apărut aceste indicatoare care îi avertizează pe conducătorii de autovehicule despre nişte pietoni cu un comportament neadecvat.

Primarul de Pecica a luat această decizia de a le crea şi instala după ce numărul de accidente cu implicarea unor astfel de oameni, care practic sar peste maşini, a început să depăşească toate limitele rezonabile.

  • Atenţie, prostituate!

În oraşul italian Treviso a existat o vreme un indicator rutier cu totul neobişnuit – Atenţie, prostituate! Şoferii erau avertizaţi despre pericolul de a lua astfel de femei pe capotă în cazul în care erau în stare de ebrietate.

Ulterior acesta a fost eliminat la solicitarea cetăţenilor pentru a nu strica imaginea oraşului.

  • Drum cu denivelări sau carosabil periculos

În mai multe țări dezvoltate ale lumii, bicicliștii sunt utilizatori de drumuri cu drepturi depline, pentru care există reguli distincte şi indicatoare rutiere. De exemplu, în Danemarca, bicicliștii sunt avertizați despre un drum cu denivelări şi gropi printr-un indicator ciudat: un biciclist care a pierdut controlul vehiculului său cade în gura unui crocodil.

Care este legătura nu putem cunoaşte, însă ar fi vreun indiciu specific despre care ştiu doar danezii.

  • Atenţie, arabi!

Un indicator neobișnuit care poate fi găsit numai în Israel. Din cauza tensiunilor ridicate dintre arabi și israelieni în zonele de frontieră, unii arabi urmăresc mereu autovehicule cu numere israeliene pentru a arunca în ele cu pietre sau cocktailuri Molotov.

Astfel, şoferii sunt îndemnați să evite zona sau să treacă de aceasta cât mai repede posibil.

  • Atenţie, exhibiționiști!

Culmea sau nu, dar acest indicator rutier se poate găsi, de exemplu, în oraşul ucrainean Dnepropetrovsk. Se pare că acolo, fenomenul ca unii oamenii, amatori să se dezbrace în public, este foarte răspândit.

 

Sursa: autoblog.md

Добавить комментарий