Spune legenda că denumirea satului Ciudei provine de la cuvântul slav „ciudo”, adică „minune”. Și acea minune, despre care se povestește din veac în veac, s-a produs, cică, la un izvor cu apă tămăduitoare de prin părțile acestea. Un orb s-a spălat pe față la acel izvor și a recăpătat vederile. Mulțumindu-i lui Dumnezeu pentru cele întâmplate, el a exclamat: „Ciudo!”. O minune a Ciudeiului este dăinuirea lui în latitudinile spirituale ale graiului matern. Este dragostea pe care ciudeianul o primește la naștere, adică odată cu laptele mamei, și o întărește la școală, în ea rostește „Tatăl nostru” în fața altarului bisericii din sat.
„N-AM TRĂDAT LIMBA ROMÂNĂ DE DRAGUL CARIEREI”
O legendă vie a satului Ciudei este fostul profesor de română, Gheorghe Micailu. – Pentru limba română am renunțat la mai multe ademeniri de carieră. Am dorit să rămân profesor de română, afirmă octogenarul, domnul Gheorghe Micailu. 27 de discipoli de-ai mei au îmbrățișat și ei această profesie. Iar când m-am pensionat, tot unora dintre ei le-am cedat locul. Am transmis ștafeta spirituală în mâini de nădejde.
Din cătunul Racovăț, unde-i casa domnului Gheorghe, și până la școala din centru este o cale de jumătate de oră, dacă o măsori cu pas domol. Profesorul de română, având o cărăruie a lui, o parcurgea în 11 minute. Însă calea vieții lui n-a fost deloc dreaptă. În vara anului 1941 întreaga familie a lui Nicolae Micailu a fost ridicată și deportată din motivul că trăia în unica casă de piatră din sat. Feroviarul Nicolae Micailu, care și-a permis acest „lux”, nu s-a aflat niciodată în drum cu trenul atât de mult ca în groaznicul an 1941. Din satul natal și până la „destinație” – Aktiubinsk din Kazahstan – au „călătorit” timp de trei luni. Soarta deportaților a fost extrem de grea. O basarabeancă, Dobrovolska, care a nimerit în stepele kazahe, ademenită încă de regimul țarist cu promisiunea împroprietăririi cu pământ, poate din îndemnul conștiinței de neam încă trează, a reușit să-i aranjeze ce cei mai mici copii din familia lui Nicolae Micailu la o creșă.
– Locuiam 13 suflete într-o odaie nu prea mare și într-o bună zi veni o persoană cu două valize și întrebă: „Aici sunt români?”. Primind un răspuns afirmativ, le lăsă în prag. Erau ale lui Sever Zotta, fost mare arhivar la Cernăuți, membru corespondent al Academiei Române, care a nimerit în trenul deportaților împreună cu noi. I-am spus că suntem prea mulți în această strâmtă încăpere, iar el ne-a răspuns: „Unde sunt treisprezece se va găsi un loc și pentru al paisprezecelea”. În acele condiții strașnice și neomenești Sever Zotta continua să scrie. Nu avea hârtie, ci scria între rânduri, pe ziare aduse de noi de la poștă”.
Pentru micuţul Gheorghe Micailu aceasta a fost o lecție de românism. Familia lui Sever Zotta, care trăia la Dăvideni, sat de lângă Ciudei, s-a refugiat la 28 iunie 1940 în România. Sever Zotta a rămas la sovietici, îngrijându-se de soarta arhivei sale, care încăpea „în două căruțe”, cum spunea el. Aceasta i-a și decis sfârșitul în surghiun. Domnul Gheorghe Micailu păstrează cu sfințenie ultimul document semnat de Sever Zotta pe pământul Kazahstanului. El are ce le povesti istoricilor. Fiind la pensie, tot profesor de română se simte, căci o bună parte a locuitorilor din Ciudei sunt foștii lui elevi. Când are ocazia neapărat le amintește tuturor să-și păstreze „limba vechilor cazanii” pentru a nu-și pierde identitatea în lumea globalizată.
„UȘA BISERICII N-A FOST ÎNCHISĂ NICI PE TIMPUL SOVIETIC”
În ținutul nostru sunt puține biserici care au funcționat în perioada ateismului impus de autorități și de partidul comuniștilor. Una dintre acestea este cea din centrul Ciudeiului.
– Locașul nostru are 134 de ani și ușa lui n-a fost închisă nici pe timp de război, nici în perioada sovietică, constată preotul-paroh Vasile Popescu. Cea mai mare bucurie a noastră, a ciudeienilor, e să ne întâlnim în casa lui Dumnezeu și să ne rugăm în limba noastră. În acele vremuri de restriște Ciudeiul l-a avut ca duhovnic pe Ioan Strugaru, un om luminos și cu râvnă mare pentru credința cea adevărată. Poate de aceea din Ciudei s-au ridicat mai mulți preoți, care păstoresc în alte părți, dar deseori ne întâlnim la diferite praznice.
Și aceasta tot poate fi considerat un fenomen al Ciudeiului. Râvna spre credință l-a făcut pe mecanizatorul Vasile Popescu să devină slujitor al altarului. La fel au procedat și cei doi fii ai săi – Dumitru și Nicolae. Dumitru oficiază serviciul divin în limba română la Lavra Pecerska din Kiev, iar Nicolae slujește împreună cu părintele său în fața altarului Bisericii din Ciudei.
– La început, Nicolae vroia să devină medic, dar din convorbirile noastre a decis să devină „medic al sufletelor omenești”, nu-și ascunde bucuria părintele Vasile Popescu.
DOI PRIMARI ȘI O SINGURĂ CAUZĂ
La începutul procesului de formare a comunităților teritoriale unite Ciudeiul a fost „pețit” de mai mulți demnitari, una dintre variante fiind aderarea la Comunitatea Teritorială Unită Storojineț. Însă, locuitorilor satului le-a fost mai aproape de inimă inițiativa primarului din Igești, domnul Anatolie Pițu: ca aceste două sate mari românești să formeze o singură comunitate. Oamenii l-au susținut și domnul Anatolie a devenit primarul Comunității nou-create.
– De doi ani există Comunitatea noastră și oamenii se conving tot mai mult că s-a procedat just, observă fostul primar al Ciudeiului în perioada de tranziție de la sistemul sovietic la cel ucrainean, domnul Ion Burlă. Noului primar îi vine greu, dar se bucură de susținere și în Comunitate sunt înregistrate primele rezultate. Sunt reparate porțiuni ale drumurilor din ambele sate, profesorii din Ciudei și Igești primesc salarii mai mari decât colegii lor din alte sate. Iar la finele anului trecut au fost repartizate circa 500 mii grivne pentru procurarea medicamentelor pentru cei bolnavi.
– Am înțeles de la bun început că unirea satelor românești în comunități contribuie nu numai la prosperare, ci și la păstrarea tradițiilor poporului nostru, se arată a fi convins domnul primar Anatolie Pițu. Mă bucură faptul că exemplul nostru doresc să-l aplice locuitorii din Pătrăuții de Sus și Pătrăuții de Jos, aflați pe calea creării comunității.
E semnificativ faptul că, în preajma Zilei Independenței Ucrainei, cei doi primari din Ciudei – fostul și actualul – au fost menționați. Dl Ion Burlă a primit o Diplomă de onoare din partea ARS Storojineț, iar dl Anatolie Pițu s-a învrednicit de Diploma Radei Supreme a Ucrainei „Pentru merite în fața poporului ucrainean”.