Doi copii în vârstă de 15 ani, originari din regiunea Cernăuți, au fost reținuți, sâmbătă seara, de polițiștii de frontieră suceveni, fiind suspecți într-un caz de contrabandă cu țigări, scrie News Bucovina.
Potrivit purtătorului de cuvânt al STPF Suceava, comisar șef Ilie Poroch Serițan, sâmbătă seara în jurul orei 20.30, un echipaj de la Sectorul Poliției de Frontieră Vicovu de Sus a observat în apropierea frontierei de stat mai multe persoane care nu își justificau prezența în zonă la aceea oră.
Polițiștii de frontieră au acționat pentru interceptarea celor în cauză, moment în care bărbații s-au dispersat în direcții diferite.
Polițiștii de frontieră au procedat la supravegherea și cercetarea zonei, iar la scurt timp au reușit reținerea a două persoane, doi copii în vârstă de 15 ani, în apropierea lor fiind găsit şi un colet cu țigări. De asemenea, în imediata vecinătate au mai fost descoperite alte două colete din același lot.
Cele trei colete au fost duse la sediul sectorului, unde, în urma inventarierii, a rezultat cantitatea de 3.480 pachete cu țigări, în valoare de 40.700 lei, cantitate ce a fost ridicată în vederea confiscării.
În acest caz s-a deschis un dosar pentru contrabandă, la final urmând a se lua măsurile legale ce se impun.
De menționat este că după câteva ore polițiștii de frontieră de la același sector au descoperit, în apropierea frontierei de stat, un colet care conținea 500 de pachete cu țigări. Țigările în valoare de 5.850 lei au fost ridicate în vederea confiscării, iar în continuare se fac verificări în vederea identificării persoanelor implicate și a documentării întregii activități infracționale.