Paradă militară în România cu ocazia Zilei Naționale (VIDEO)

img

Nu mai puțin de 4.000 de militari și specialiști ai organelor de drept au defilat la București, împreună cu peste 200 de mijloace tehnice, în timp ce aproape 50 de aeronave, între care și aproximativ 500 de militari din mai multe țări aliate sau partenere, au participat sâmbătă, 1 Decembrie, începând cu ora 10.00, la Parada Militară Națională organizată cu ocazia Zilei Naționale a României, în Piața Arcul de Triumf din București, potrivit Agerpres.

Potrivit sursei citate, detașamentele de militari străini au fost din Albania, Bulgaria, Canada, Cehia, Croația, Estonia, Franța, Germania, Grecia, Italia, Letonia, Lituania, Polonia, Portugalia, Regatul Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord, Republica Moldova, Slovacia, SUA, Turcia și Ucraina.

Tot în București a avut loc sâmbătă, 1 Decembrie, începând cu ora 8.00, o ceremonie militară și religioasă de depunere de coroane și jerbe de flori la Mormântul Ostașului Necunoscut, din Parcul Carol I.

De asemenea, în Garnizoana Alba Iulia, începând cu ora 15.30, în zona Bulevardului 1 Decembrie 1918, va avea loc ceremonia militară la care vor lua parte aproximativ 1.600 de militari și specialiști, cu aproximativ 150 mijloace tehnice și 23 de aeronave militare. În blocurile de defilare se vor regăsi militari și tehnică ale armatei poloneze.

Pe timpul ceremoniilor din București și Alba Iulia vor fi executate câte 21 de salve de artilerie.

Добавить комментарий