342 de poliţişti de patrulare, toţi tineri şi bine făcuţi, vor asigura ordinea publică pe străzile Cernăuţiului. Noii poliţişti, care vor înlocui miliţia tradiţională, și-au început serviciul pe 27 martie.
Cernăuţiul este al 20-lea oraş din ţară unde a fost prezentată această nouă forţă de poliţie în stil american. În prezenţa Premierului Arseni Iaţeniuk şi ministrului de Interne, Arsen Avakov, noii poliţişti au jurat credinţă poporului şi statului ucrainean. Selecţia candidaţilor în noua poliţie de patrulare a fost lansată pe 4 octombrie 2015. Circa 4.500 de persoane şi-au anunţat dorinţa de a participa la acest concurs şi doar 342 dintre ei au trecut cu succes toate etapele necesare. Circa 85 % dintre poliţişti au absolvit instituţii de învăţământ superior şi au specialităţi de jurişti, economişti, ingineri etc. În primele zile de exercitare a misiunilor de serviciu poliţiştii au reuşit să constate şi să documenteze foarte multe infracţiuni stradale.
Înfiinţarea poliţiei de patrulare este o încercare de a recâştiga încrederea cetăţenilor în forţele de ordine şi în acelaşi timp un prim-pas al unei reforme ambiţioase, a uneia dintre cele mai corupte instituţii din ţara noastră. Activitatea noii poliţii rămâne şi în centrul atenţiei cetăţenilor, care comentează şi discută activ în reţelele de socializare pe marginea acestui subiect. Chiar dacă sunt mulţi optimişti, există şi mulţi dintre aceia care au foarte mari rezerve cu privire la noua reformă anunţată în sistemul organelor de interne. Drept dovadă în acest sens sunt numărul mare de poliţişti la nivel de ţară care au fost demişi din funcţii în ultima perioadă pe motiv că nu fac faţă cerinţelor. Foarte mulţi nu au pregătirea şi nici experienţa necesară. Doar în regiunea Harkiv în primele şapte luni de la începutul activităţii poliţiei au fost înregistrate 27 de accidente rutiere cu implicarea maşinilor echipajelor de patrulare „Toyota Prius”. Aceste autovehicule de fabricaţie japoneză se află în dotarea noii poliţii, iar valoarea unei astfel de maşini este de 24 mii dolari SUA.