Doamne ale succesului cu inimi milostive

Screenshot_2

Teatrul tradițiilor populare „Cernivceanka” (conducătoare Galina Mararaș) și-a încheiat activitatea în anul 2018 cu un concert de binefacere. Creat cu cinci ani în urmă, el întrunește doamne care tind să-și realizeze talentul, înscriindu-se ori în grupa vocală, ori în cea coregrafică. „Cernivceanka”, participă permanent la Festivalul internațional „Întâlniri bucovinene”, geografia căruia cuprinde nu numai regiunea Cernăuți, ci și localități din Polonia, România și Ungaria.

Oricât de încântător ar fi succesul Teatrului tradițiilor populare „Cernivceanka” pe scenele internaționale, doamnele pasionate de frumos, grație și armonie pun mai mare preț pe concertele de binefacere. Ele conlucrează cu Fondul „Dăruiește copilului viață” (președinte Franț Fedorovyci), iar mijloacele bănești, adunate în rezultatul acestor evoluări artistice, sunt direcționate la tratarea copiilor cu boli oncologice.

Același scop a avut și concertul susținut la 21 decembrie pe scena Teatrului muzical-dramatic „O. Kobyleanska”. Doamnele cu suflet nobil, purtând costume clasice ale epocii, au prezentat câteva scenete din viața de cândva a Cernăuțiului, apoi i-au frapat pe spectatori cu dansurile și cântecele etniilor principale din ținut: ucraineană, română, poloneză, evreiască. Au demonstrat costume stilizate cu elemente ale portului național, creare de modelieri locali. În final, președintele Fondului „Dăruiește copilului viață”, Franț Fedorovyci, le-a mulțumit doamnelor de la Teatrul tradițiilor populare „Cernivceanka” pentru nobilul lor act de caritate.

Добавить комментарий