S-au împlinit 30 de ani de la avaria de la Cernobyl. Una dintre cele mai mari catastrofe tehnogene din istoria omenirii a ruinat complet fundamentul imperiului socialist, care s-a prăbușit și el, la cinci ani după acel tragic 26 aprilie 1986. „La Cernobyl a murit Ucraina”, va constata vestita poetă ucraineană Lina Kostenko. A murit pentru o nouă renaștere spirituală, dar cu grele consecințe pentru poporul ucrainean.
„A fost cea mai grea încercare a ucrainenilor din perioada de la sfârșitul celui de-al Doilea război mondial și începutul agresiunii Rusiei”, a subliniat, la 26 aprilie 2016, Președintele Ucrainei, Petro Poroșenko. Explozia produsă la blocul energetic patru al Centralei Nucleare Cernobyl a cauzat poluarea cu substanțe radioactive a unui teritoriu enorm, egal cu jumătate din teritoriul Italiei. În urma ei au avut de suferit și continuă să sufere circa 2 milioane persoane.
Pentru evitarea degajării în aer a substanțelor radioactive chiar atunci, în 1986, deasupra reactorului patru a fost ridicat un sarcofag din beton. Însă, s-a dovedit că el nu poate asigura securitatea necesară și cu eforturile țărilor-donatoare este ridicat un alt sarcofag, construcția căruia va fi finalizată în 2017. Noul sarcofag va putea apăra mediul ambiant și populația de radiație în decurs de o sută de ani, sunt convinși funcționarii de la Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare, care a finanțat proiectul. Dar, mai departe funcționarii ucraineni trebuie să aibă grijă de exploatarea lui, fiindcă roboții urmează să demonteze reactorul. Iar aceste lucrări vor fi finanțate din Bugetul de stat al Ucrainei. „Ucraina trebuie să elaboreze strategia națională privind deșeurile nucleare pentru următoarele decenii”, se specifică în declarația BERD. În momentul de față lipsește un astfel de program. Directorul Centralei Nucleare Cernobyl, Igor Gramatkin, a chemat ca procesul de sustragere a deșeurilor nucleare să fie început cât mai repede după încheierea construcției sarcofagului, până ce proiectul este susținut de donatorii internaționali. „Este un proces foarte costisitor și, din păcate, actuala situație economică din Ucraina nu ne permite să-l realizăm fără susținerea internațională”, a opinat el.
În afară de consecințele ecologice mai există și consecințe sociale ale avariei de la Cernobyl. Și ele sunt la fel de dureroase pentru „cernobyleni”. Noul Premier, Volodymyr Groisman, a recunoscut că această categorie socială are nevoie de o grijă mai mare din partea statului. Asistența socială a „cernobylenilor” lasă de dorit. „Vom găsi o soluție echilibrată, ținând cont de posibilitățile noastre economice”, a declarat cu prilejul împlinirii a 30 de ani de la catastrofa cernobyleană șeful executivului. Nu știm în ce măsură aceasta i-a consulat pe „cernobyleni”, însă majoritatea dintre ei au pierdut tot optimismul. Până și specialiștii străini se îngrijorează. În preajma acestei date ziarul francez „Le Monde” scria: „Nu se știe cum au murit 600 mii de „lichidatori” și câte decese, boli oncologice au fost cauzate de Cernobyl la 6 milioane de persoane, care trăiesc pe teritoriile poluate”.
La data de 1 ianuarie 2016 numărul persoanelor care au avut de suferit în urma avariei de la Cernobyl a fost de 1 milion 961 mii 904 persoane. Pentru această categorie de cetățeni în Bugetul de stat pe anul curent sunt prevăzute 1,92 miliarde grivne, cu 190 milioane grivne mai puțin decât în 2015. Dacă luăm în considerare prețurile de astăzi și capacitatea de cumpărare a valutei noastre naționale, este ușor să înțelegem că această diferență în realitate e cu mult mai mare.
În regiunea noastră locuiesc 2.418 participanți la lichidarea consecințelor avariei de la Centrala Nucleară Cernobyl, precum și 17 mii persoane, inclusiv 401 invalizi, care au avut de suferit în urma ei. La festivitățile consacrate împlinirii a 30 de ani de la această catastrofă tehnogenă, primarul Cernăuțiului, Oleksii Kaspruk, a înmânat unui grup de lichidatori medalia „Întru slava Cernăuțiului”, iar lui Vasyl Boiko, care a avut de suferit în urma avariei cernobylene, i-a înmânat cheile de la un apartament cu o odaie. S-a menționat că, în pofida faptului că „cernobylenii” au dreptul la tratament fără plată, mulți dintre ei suferă de boli grave. Cazurile de deces sunt destul de dese. Numai anul trecut au decedat 109 persoane din această categorie.
Trebuie să se țină cont și de faptul că participanții la lichidarea consecințelor avariei de la Cernobyl sunt oameni în vârstă de 50 și peste 50 de ani. La această vârstă și bolile devin mai grave, mai ales pentru un organism care a primit o doză sporită de radiație. În rândurile „cernobylenilor” progresează bolile oncologice și cele cardio-vasculare, care necesită un tratament costisitor. Iată de ce „cernobylenii” au nevoie de un tratament eficient și de o asistență socială cuvenită. Ei, cu propria sănătate, au salvat, în mare măsură, Ucraina de consecințele tragice ale exploziei nucleare de la Cernobyl, iar acum statul ucrainean trebuie să-i salveze pe ei.
Vasile Carlașciuc