O biserica din Ucraina a ars complet într-un incendiu (VIDEO)

85050-1_large-1

În regiunea Harkiv, flăcări uriașe au cuprins biserica „Sfântul Ierarh Nicolae” din orașul Liubotin.

Până la venirea celor două echipe de pompieri, zona cuprinsă de flăcări constituia circa 200 de metri pătrați. Însă, în scurt la fața locului au mai intervenit încă 6 echipe.

Potrivit informațiilor preliminare, în timpul izbucnirii incendiului, în biserică nu se afla nicio persoană. Flăcările puternice au distrus practic tot: cărți, icoane și alte obiecte bisericești. Chiar și lăcașul sfânt a fost distrus în totalitate.

Totodată, martorii oculari au surprins momentul când în urma incendiului, cupola bisericii s-a prăbușit.

Oamenii legii investighează în continuare cazul. De asemenea a fost inițiat un proces penal în conformitate cu alineatul 2 din art. 194 (distrugerea intenționată sau deteriorarea proprietății) din Codul penal al Ucrainei.

Conform articolului, persoana vinovată riscă o pedeapsă sub formă de închisoare de la 3 la 10 ani.

Menționăm că biserica aparținea B.O.U (Patriarhia Moscovei). Aceasta a fost construită în 1890, dar în timpul celui de-al  Doilea Război Mondial, a fost distrusă. Ulterior, în 1975, lăcașul sfânt a fost restaurat, atunci fiind construit și altarul.

56879353_394142924503501_2954537217285947392_n 57059794_2186706261643758_5851246986308616192_n

Добавить комментарий