Mitropolitul Epifanie: Biserica Ortodoxă Autocefală Ucraineană va crea un Vicariat român pentru 150 de parohii din Bucovina

Screenshot_1

Potrivit mitropolitului Epifanie, acest lucru se va întâmpla dacă se va ajunge la un acord cu Biserica Ortodoxă Română.

Ierarhul a spus că în regiunea Cernăuți va fi creat un Vicariat pentru parohiile vorbitoare de limba română care doresc să tracă la Biserica Ortodoxă Autocefală Ucraineană. El a spus acest lucru într-un interviu pentru „Ukrinform”.

În special, Epifanie a declarat că „în componența Bisericii Ortodoxe Române există parohii în care serviciul divin se oficiază în limba ucraineană, ele alcătuiesc vicariatul de limba ucraineană”, iar BOAU are „dorința de a reflecta această situație în viitor – vom avea și un Vicariat al Bisericii Ortodoxe Ucrainene pentru Parohii românești, în Bucovina ele sunt circa 150”.

În plus, Epifanie a menționat că „vicariatul este o parte integrantă a bisericii pe teritoriul căreia sunt situate canonic, dar limba lor de rugăciune, în acest caz, este română”.

În același timp, susținerea acestui model, potrivit mitropolitului, va fi posibil numai dacă se va ajunge la un acord cu Biserica Ortodoxă Română.

De asemenea, Epifanie a spus că parohiile care decid să se alăture la BOAU, dar cer să păstreze limba slavonă la slujbe, vor fi ucrainizate treptat.

„Acum există parohii care vin la noi cer să păstreze limba slavonă, și noi nu le creăm obstacole în acest sens. Dar predica în ele va fi în limba ucraineană. De exemplu, în astfel de parohii, citirea Evangheliei poate fi în limba ucraineană și în paralel cu limba slavonă pentru început, dar în viitor comunitatea va fi treptat ucrainizată”.

Mai devreme Epifanie a declarat că negociază cu Biserica Ortodoxă Română și că speră „la un dialog pentru a rezolva problemele care există în Bucovina (n.r: regiunea Cernăuți)”.

Totodată, conform datelor Uniunii Jurnaliștilor Ortodocși din Ucraina, nu există nici parohie românească în regiunea Cernăuți care să fi trecut la Biserica Ortodoxă Autocefală Ucraineană.

Добавить комментарий