Duminica Mare. Tradiţii şi obiceiuri

sf__cruce_10992900

Duminica Cincizecimii, numită în popor şi Duminica Mare, este sărbătoarea anuală a pogorârii Sfântului Duh peste Sfinţii Apostoli. Este, totodată, sărbătoarea întemeierii Bisericii creştine, pentru că, în aceeaşi zi, în urma cuvântării însufleţite a Sfântului Apostol Petru, s-au convertit la creştinism aproximativ 3.000 de oameni, care au alcătuit cea dintâi comunitate creştină din Ierusalim, nucleul Bisericii de mai târziu.

Duminica Mare, cunoscută în popor şi sub numele de „Rusalii”, este sărbătoarea care încheie Ciclul Pascal. Duminica Mare, este una dintre cele 12 sărbători împărăteşti care este sărbătorită în fiecare an la o dată diferită, fiind marcată în a 50-a zi de la Înviere şi a 10-a zi de la Înălţarea Domnului. Este o zi bogată în tradiţii ce trebuie respectate cu sfinţenie, ca să nu ne pedepsească Rusaliile.

În tradiția românească se spune că cine nu va respecta sărbătoarea Rusaliilor va avea de-a face cu Ielele, spirite malefice, care provoacă boala denumită popular „luat de Rusalii». La sate se păstrează tradiția, conform căreia credincioșii trebuie să ducă la biserică crenguțe de tei și nuc, pentru a fi sfințite. Cu aceste ramuri sfințite se vor împodobi, mai apoi, casele și icoanele, deoarece acestea au puterea de a alunga spiritele rele.

Pe lângă tradiții, de Rusalii există și o serie de superstiţii. În zilele de Rusalii nu se intră în vie, nu se merge în locuri pustii, pe lângă păduri sau fântâni. Cine lucrează în ziua de Rusalii va fi pedepsit de puterea Ielelor, deoarece nu cinsteşte şi preţuieşte cum se cuvine ziua.

Această zi este sărbătoare mare pentru cei care au trecut în neființă. În această zi oamenii merg la biserică unde se oficiază slujbe pentru pomenirea morților, iar apoi femeile merg pe la rude și dau de pomană, la fel ca în ziua de Blajini.

Добавить комментарий